extras:
„În cei 20 de ani de zile de „tranziţie” discursul despre cât de sfântă, naturală şi inalienabilă este „ordinea” proprietăţii private a fost atât de hegemonic încât cea mai mică critică era imediat plasată în descendenţa „băilor de sânge” provocate de naţionalizare şi colectivizare. Asta, desigur pe fundalul foarte concret al procesului privatizării liberale, care însemnă efectiv (şi în România ca şi oriunde altundeva, dacă dăm la o parte retorica ideologic motivată că la noi „nu e chiar capitalismul ăla bun”) transferul proprietăţii dinspre stat înspre posesiunea unor „selected few”. Transferul a fost atât de reuşit şi de temeinic, încât însăşi statul a trecut în proprietate privată. Cu siguranţă, proprietatea privată a rămas inatacabilă –de către stat, evident. Pentru că maşinile, casele şi frigiderele luate în rate ce nu mai pot fi apoi returnate, vor intra în modul cel mai natural cu putinţă în portofoliul băncilor creditoare. Altfel spus, regimul proprietăţii private, în varianta ranforsată ideologic specifică tranziţiei, ne-a lăsat în situaţia amerindienilor care au dat Manhattan-ul pe o mărgică sclipitoare (şi pe care acum ar trebui să o returneze la bancă).”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu