În urmă cu două săptămâni, Traian Băsescu cerea să nu se plătească arieratele din Sănătate, denunţând neregulile de la achiziţia de medicamente. Dar lipsa reglementării la aceste achiziţii nu are de-a face cu Sănătatea. În realitate, boala Sănătăţii nu este excesul de achiziţii şi nici abuzul de bine. Cifrele ne arată, necruţător, că la Sănătate trebuie dat, nu luat.
Cum stăm cu medicamentele faţă de alţii
În materie de cheltuieli pentru medicamente cu prescripţie, unde depăşeşte de puţin pragul de 100 de euro per capita, Romania se află pe penultimul loc în UE şi pe unul din ultimele locuri in Europa, depaşind doar Bulgaria, Belarus, Rusia si Ucraina. Ori, media europeană este de 450 de euro pe an.
La capătul opus al clasamentului se află Elveţia, Franţa si Belgia, unde cheltuielile ajung până în jurul valorii de 3500 de auro anual. Această proporţie confirmă rămânerea mai accentuată în urmă din perspectiva domeniilor sociale faţă de accesul la bunurile de consum occidentale.
Valoarea cheltuielilor cumulate cu sănătatea şi medicamentele pe cap de locuitorin Romania a scăzut de la 280 de euro în 2008 la 275 euro în 2010 şi doar 230 euro bugetaţi pentru 2011. Pentru medicamentele compensate se consuma circa 7-8% din bugetul sănătăţii, mult sub necesităţi, ceea ce agravează starea celor care nu-şi pot permite tratamentele prescrise.
Medicamentele în buget. Efectele perverse ale politicii de preţuri
Nici ca pondere a medicamentelor în totalul cheltuielilor pentru sănătate nu excelăm. Cu circa 22%, suntem mult în urma unor ţări precum Cehia, Ungaria sau Slovacia, care cheltuie pe medicamente în jur de 30%. Mai mult, circa 80% din medicamente sunt de import, ceea ce a afectat capacitatea de a satisface necesităţile pe baza fondurilor alocate şi a generat efecte perverse.
Peste 40% din medicamentele pe baza de prescripţie au fost înregistrate direct la preţul cel mai mic din Europa, iar aproape 50% au fost doar puţin peste preţul minim european. Ceea ce face ca peste 20% din medicamente să fie reexportate şi să nu mai ajungă la cetăţenii români.
Strategia minimizării preţurilor pare la mintea cocoşului, dar s-a dovedit a nu fi cea mai bună idee. Calitatea produselor păstrate neconform are de suferit până la a le face fără efect terapeutic. Sunt neglijate costurile de administrare ale medicamentelor şi conformitatea lanţului de distribuţie, impactul final al ratei de succes a tratamentului fiind ignorat.
Ori, scopul nu este să dăm medicamente ieftine, ci să asigurăm reuşita actului medical, cu reintegrarea rapidă a pacientului în activitatea productivă – acolo unde se produc banii în societate. Altminteri, s-ar fi gândit ei şi francezii sau nemţii sau spaniolii ş.a.m.d. să plătaescă mai puţin, că doar nu de manageri duceau lipsă.
Bugetul a rămas subdimensionat pentru sănătate. Sumele alocate s-au ridicat la 16,64 miliarde lei în 2008, 15,32 miliarde lei în 2009, o revenire la 17,49 miliarde lei în 2010 ( urmare a insistenţei FMI pentru stingerea unei părţi a restanţelor la plata medicamentelor neachitate de stat) şi 8,61 miliarde lei pe prima jumătate din 2011.
Pentru acest an, se conturează menţinerea la mai puţin de 3,5% din PIB a cheltuielilor publice cu sănătatea, adică la jumătate faţă de media europeană. Primele afectate au fost listele cu medicamente pentru bolnavii cronici. Mulţi dintre aceştia se găsesc de la 1 august în imposibilitate de a-şi procura medicamentele strict necesare. Ceea ce va agrava problemele din sănătate, cu consecinţe majore pe termen mediu şi lung.
Precaritatea sănătăţii lasă fără obiect creşterea vârstei de pensionare
Majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani este lipsită de sens, dacă nu va exista, ca regulă generală, şi capacitatea de a lucra la vârste mai înaintate.
Iar asta înseamnă sănătate.
De altfel, aşa–numita “speranţă de viaţă sănătoasă”, nici măcar nu poate fi evaluată de statistica oficială, tot din motivul lipsei de fonduri. Dar, s-a gândit cineva să privească problema global şi să vadă cât ne costă să nu ne coste sănătatea ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu