Declarația partidului Stînga Europeană:
Nu falsificării istoriei în Europa
SE denunță amalgamul de jigniri și ipoteze istorice greșite, folosit de mai multe guverne europene, care cu intenția de a discredita - plasează ideile comuniste pe același nivel cu ideile fasciste, rasiste și șoviniste. În România de exemplu, o organizație nu poate să se autointituleze „comunistă”, pentru că ulterior ar fi considerată „amenințare pentru siguranța națională”. Chiar în acest moment este dezbătută legea despre „organizarea reuniunilor publice”. Aceasta stipulează că sunt interzise manifestațiile care au ca scop „propagarea ideilor totalitare, ca cele fasciste, comuniste, rasiste și șoviniste”. În Republica Cehă, Partidul Comunist din Bohemia și Moravia riscă suspendarea sau interzicerea din motive care sunt de asemenea absolut ilegitime. SE consideră că este inacceptabilă comparația între luptele purtate de comuniști - apărători ai solidarității și alături de popor - cu cele care au fost cauzate de cele mai periculoase acte șoviniste care au dus la declin și eșecul civilizației pe continentul nostru. Este scandalos - într-un moment în care populismele sunt în creştere din nou în Europa, iar extrema dreapta a intrat în guvernul grec cu binecuvîntarea Uniunii Europene - că guvernele falsifică astfel istoria, cu scopul de a discredita toate formele de gîndire alternative împotriva ultraliberalismului, a dictaturii piețelor, capitalismului și imperialismului NATO. Partidul SE sprijină organizațiile vizate de aceste atacuri și se va ridica împotriva oricărei încercări care are ca scop incriminarea, demonizarea și tratarea stîngii Europene la fel precum extrema dreaptă.
Partidul Stînga Europeană
28 Noiembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu