Palestinienii au devenit membrii cu drepturi depline ai UNESCO. Așa au hotărât statele lumii. 107 state au votat pentru admiterea Palestinei ca membru UNESCO, 52 de state s-au abținut, iar 14 au votat împotrivă. Printre cele 14 state care au votat împotrivă, din totalul de 173, s-a aflat și România.
În această zi eu nu m-am considerat român.
După bucuria firească, după gustul libertății și al democrației s-ar putea să vină și ceva amar. Să sperăm că nu va fi așa.
Dovada clara ca stapanii nostri sunt in SUA. De acolo vin toate ordinele. Astia de la noi pe care i-am votat sunt la "relatii publice" n-au nici o treaba. Slugile stapanilor reali.
RăspundeţiŞtergereÎntre timp MAE român a specificat că România s-a abținut de la vot. Chiar și așa cred că este o rușine pt. România.
RăspundeţiŞtergereNu îmi fac iluzii, știu că ne-am pierdut suveranitatea deja. Dar încă nu ne-au câștigat încrederea, și nici nu o vor face. Aici mai sunt câțiva vigilenți pe baricade.
Nu s-ar putea draga Idle ci e sigur gustul amar, USA taie fondurile acordate ıncepand cu anul 1994.
RăspundeţiŞtergereAsta e, lui Basarica? Un ekscrok!