Preluată din articolul publicat de Costi Rogozanu pe Vox Publica, o poezie semnată și recitată direct în piața Universității de Norzeatic.
“The most revolutionary thing one can do is always to proclaim loudly what is happening,” - Rosa Luxemburg
luni, 23 ianuarie 2012
vineri, 20 ianuarie 2012
O înscenare a Jandarmeriei?
Priviți filmul de mai jos. Ce s-a întîmplat aseară la piața Universității este mai mult decît suspect. Puterea își bate joc de noi, își trimite ciomăgarii printre manifestanți ca să aibă motiv de dispersare a protestului.
joi, 19 ianuarie 2012
MANIFESTUL Grupului pentru Rezistență Socială
Lupta pentru o politică reală trebuie să înceapă. Nu mai putem suporta condiția de condamnați , pe viață, la muncă în folosul altora. Denunțăm condiția de semi-colonie pe care o are astăzi România. Noi suntem adevărații proprietari ai valorilor produse de economie. Este timpul să ne revendicăm ce este al nostru.
NE VREM ȚARA ÎNAPOI.
Am așteptat deja prea mult. După 22 de ani de speranțe deșarte, de minciună și trădare, acum știm cu certitudine că am fost tâlhăriți de tot ce ERA odată al nostru. Ne-a mai rămas doar sănătatea (și aia șubrezită de lăcomia intereselor economice private), care prin noua lege va fi vaca de muls a celor puțini și bogați, iar după asta nu rămâne decît să ne mai ia și viața.
Nu vrem doar demisia lui Traian Băsescu și a guvernului Boc. Asta e deja prea puțin. Trebuie să ne hotărâm singuri soarta. De aceea, revendicăm STATUL.
Vrem:
1. Un STAT al cetățenilor, nu al marilor interese capitaliste.
2. Ca cetățenii să fie prioritatea zero în orice politică de stat.
3. Un alt sistem electoral. Eliminarea, prin lege, a oricăror forme de sponsorizare a campaniilor electorale. Pedepsirea aspră a celor care susțin cu bani partidele ori candidații. Eliminarea traseismului politic, la cei care ocupă funcții în aparatul de stat.
4. Să fim stăpînii propriei țări. Toate resursele naturale să fie exploatate doar de către stat, exclusiv în interesul cetățenilor. Inclusiv resursele reciclabile, în special fierul vechi.
5. Un sistem de taxe și impozite care să susțină munca în detrimentul speculațiilor financiare.
6. Accesul gratuit la un sistem public de educație pentru toți copiii.
7. Un sistem de sănătate accesibil tuturor cetățenilor, indiferent de contribuția lor la acesta.
8. Eliminarea obligativității pensiilor private (pilonul II). Cetățenii nu pot să aibă obligații decît față de stat. Adică față de ei înșiși.
9. Monopol de stat asupra asigurărilor obligatorii.
10. Denunțarea tuturor privatizărilor frauduloase și a celor care s-au făcut împotriva intereselor cetățenilor. Recuperarea proprietăților publice.
11. Denunțarea și aducerea în justiție a tuturor retrocedărilor frauduloase, ori făcute către cetățeni străini.
12. Controlul statului în toate domeniile strategice (transporturi, energie, telecomunicații)
13. Protejarea mediului înconjurător
România trebuie să fie a noastră, a tuturor cetățenilor ei.
p.s. sugestiile și completările sunt binevenite
marți, 17 ianuarie 2012
Capitalismul înseamnă corupție
O nouă versiune a fluturașilor anti-sistem. De data asta sunt în format A4 (mai ușor de printat) și se pot tăia în două pe linia punctată.
Descărcați, printați, distribuiți.
Descărcați, printați, distribuiți.
luni, 16 ianuarie 2012
De pe margine
Pe margine sunt ținuți și manifestanții, pe trotuare, ei au voie doar să strige și să privească. N-au voie să fie jucători, doamne ferește să intre pe teren.
După ce astăzi am ascultat discursul premierului Boc, deși nu pînă la capăt, nu a fost nevoie, am știut că așa-zisa opoziție a fost pusă în șah. Iar atenția se îndreaptă deja spre acest joc, putere-opoziție, transformînd protestele într-o galerie la meciul lor. Practic, opoziția și puterea rezonează la unison împotriva oricăror proteste violente. Foarte curios, ambele tabere au pus accentul pe acest lucru în comunicatele lor. Buuun, să zicem că așa ar da bine la imagine, la imaginea lor în ochii publicului elector, cuminte, fără vînă dar „responsabil”.
Cu alte cuvinte puterea speră la proteste pașnice, că na, așa pot protesta oamenii pînă la sfîntu așteaptă și nu se întîmplă nimic, doar au mai fost astfel de proteste, unele de o mai mare amploare. Mai mult, asta le dă ocazia să mai tragă de timp, cică să se așeze la masa dialogului. De cealaltă parte, opoziția se cacă pe ea de frică ca nu cumva să o acuze cineva de huliganism, de destabilizarea ordinii etc. Niște boi. Nici unii nici ceilalți n-au înțeles nimic din ce se întâmplă, ori se fac că nu pricep, sperînd să manipuleze situația în favoarea lor.
Televiziunle, și ele pe baricade, le cîntă în strună în funcție de tabăra din care fac parte. Deși, pe ascuns se bucură de violențe, crește ratingul, se vinde mai bine minutul de reclamă.
Organele statului, jandarmii în special, sunt dintr-o dată victima, adică eroul tragic, ce trebuie să asigure ordinea și stabilitatea, integritatea vieților și sănătății cetățenilor, dar mai cu seamă integritatea bunurilor și proprietăților. N-ați observat cum se vaietă toți de pagubele materiale produse?
Haideți să vedem ce înțelegem pînă aici. Oamenii sunt nemulțumiți, cer demisia președintelui și a guvernului. Opoziția susține aceste revendicări, iar puterea recunoaște dreptul oricui manifestă „în cadrul legii” să ceară ce dorește, și garantează acest drept. Toți condamnă însă „actele de violență”, putere, opoziție, televiziuni, jandarmerie, ba chiar și protestatarii. Însă tocmai caracterul violent al manifestațiilor le dă greutate și importanță. Cu alte cuvinte, toți condamnă „violențele”, unii sperînd că ele vor înceta, iar ceilalți spreînd că așa vor fi luați în serios de putere (cîtă naivitate), și că poate își vor da și demisia (lol). De fapt, opoziția nu vrea decît un schimb de scaune, iar puterea se agață pînă în ultima clipă de ele. Pe fond, problemele, dar și soluțiile propuse de clasa politică sunt aproximativ aceleași.
Dar cu protestatarii cum rămîne? Who gives a fuck? Dacă plătesc biletele la meciul putere-opoziție ce mai contează.
Poate, totuși, unii vor înțelege că miza nu este jocul putere-opoziție. Adevărata miză este viitorul nostru. E timpul să lăsăm în istorie acest joc devenit prăfuit, capitalismul.
După ce astăzi am ascultat discursul premierului Boc, deși nu pînă la capăt, nu a fost nevoie, am știut că așa-zisa opoziție a fost pusă în șah. Iar atenția se îndreaptă deja spre acest joc, putere-opoziție, transformînd protestele într-o galerie la meciul lor. Practic, opoziția și puterea rezonează la unison împotriva oricăror proteste violente. Foarte curios, ambele tabere au pus accentul pe acest lucru în comunicatele lor. Buuun, să zicem că așa ar da bine la imagine, la imaginea lor în ochii publicului elector, cuminte, fără vînă dar „responsabil”.
Cu alte cuvinte puterea speră la proteste pașnice, că na, așa pot protesta oamenii pînă la sfîntu așteaptă și nu se întîmplă nimic, doar au mai fost astfel de proteste, unele de o mai mare amploare. Mai mult, asta le dă ocazia să mai tragă de timp, cică să se așeze la masa dialogului. De cealaltă parte, opoziția se cacă pe ea de frică ca nu cumva să o acuze cineva de huliganism, de destabilizarea ordinii etc. Niște boi. Nici unii nici ceilalți n-au înțeles nimic din ce se întâmplă, ori se fac că nu pricep, sperînd să manipuleze situația în favoarea lor.
Televiziunle, și ele pe baricade, le cîntă în strună în funcție de tabăra din care fac parte. Deși, pe ascuns se bucură de violențe, crește ratingul, se vinde mai bine minutul de reclamă.
Organele statului, jandarmii în special, sunt dintr-o dată victima, adică eroul tragic, ce trebuie să asigure ordinea și stabilitatea, integritatea vieților și sănătății cetățenilor, dar mai cu seamă integritatea bunurilor și proprietăților. N-ați observat cum se vaietă toți de pagubele materiale produse?
Haideți să vedem ce înțelegem pînă aici. Oamenii sunt nemulțumiți, cer demisia președintelui și a guvernului. Opoziția susține aceste revendicări, iar puterea recunoaște dreptul oricui manifestă „în cadrul legii” să ceară ce dorește, și garantează acest drept. Toți condamnă însă „actele de violență”, putere, opoziție, televiziuni, jandarmerie, ba chiar și protestatarii. Însă tocmai caracterul violent al manifestațiilor le dă greutate și importanță. Cu alte cuvinte, toți condamnă „violențele”, unii sperînd că ele vor înceta, iar ceilalți spreînd că așa vor fi luați în serios de putere (cîtă naivitate), și că poate își vor da și demisia (lol). De fapt, opoziția nu vrea decît un schimb de scaune, iar puterea se agață pînă în ultima clipă de ele. Pe fond, problemele, dar și soluțiile propuse de clasa politică sunt aproximativ aceleași.
Dar cu protestatarii cum rămîne? Who gives a fuck? Dacă plătesc biletele la meciul putere-opoziție ce mai contează.
Poate, totuși, unii vor înțelege că miza nu este jocul putere-opoziție. Adevărata miză este viitorul nostru. E timpul să lăsăm în istorie acest joc devenit prăfuit, capitalismul.
duminică, 15 ianuarie 2012
Demonstrații - Ianuarie 2012
Am pregătit cîțiva fluturași pentru demonstrații. Printați-i în număr cît mai mare, în toate orașele din țară. Distribuiți materialele manifestanților, dar și trecătorilor.
Vor urma și altele
Vor urma și altele
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
Cum ne pregătim pentru tranziţia anti-capitalistă (II)
Puteți citi integral pe Critic Atac a doua parte a conferinței susținute de David Harvey.
Cîteva extrase:
„Avem nevoie urgentă de o teorie revoluţionară explicită adecvată epocii în care trăim.
...
O mișcare politică anti-capitalistă poate începe de oriunde (de la procesele de muncă, de la mentalităţi și perspective asupra lumii, regândind raporturile noastre cu natura, sau relaţiile sociale, de la crearea unor tehnologii și structuri organizaţionale revoluţionare, de la viaţa cotidiană, sau prin încercarea de a reforma structurile administrative și instituţionale, inclusiv printr-o reconfigurare a puterilor statale).
...
... în orice mișcare de tranziţie trebuie să existe câteva obiective comune, asupra cărora participanţii să fi ajuns, în prealabil, la un oarecare consens. Câteva principii directoare pot fi stabilite. Printre acestea, s-ar putea afla (și le enumăr tocmai pentru a le supune dezbaterii) respectul faţă de natură, egalitarismul radical în relaţiile sociale, aranjamente instituţionale bazate pe o formă sau alta de interes și proprietate comună, proceduri administrative democratice (spre deosebire de escrocheriile monetare existente), procese de muncă organizate de producătorii direcţi, viaţa cotidiană ca explorare a unor noi tipuri de relaţii sociale și maniere de a trăi, concepţii mentale axate pe împlinirea de sine și inovaţii tehnologice și organizaţionale orientate către urmărirea binelui comun și nu către sprijinirea puterii militare, a supravegherii și a lăcomiei corporatiste. Acestea ar putea fi punctele co-revoluţionare către care ar putea converge și de la care ar putea porni acţiunea socială.
...
În ciuda incertitudinilor și problemelor sale inerente, o mișcare revoluţionară tânără, condusă de studenţi, este o condiţie necesară, dar nu și suficientă, pentru o revoluţie conceptuală care ne-ar putea oferi o soluţie mai raţională la actuala problemă a creșterii continue.
...
Transformările revoluţionare nu pot fi duse la îndeplinire fără să ne schimbăm măcar ideile, abandonând credinţe și prejudecăţi dragi nouă, renunţând la diverse plăceri și drepturi, supunându-ne unui nou regim de viaţă, adoptând alte roluri sociale și politice, redistribuindu-ne drepturile, datoriile și responsabilităţile, și modificându-ne comportamentul pentru a ne conforma mai bine voinţei și nevoilor colective. Lumea din jur – geografiile noastre – trebuie să fie radical remodelată, la fel și relaţiile sociale, raportul cu natura și toate celelalte momente din procesul co-revoluţionar. Într-un fel, e de înţeles de ce unii preferă o politică a negării uneia în care s-ar confrunta activ cu toate aceste probleme.
Ar fi reconfortant să credem că toate acestea ar putea fi realizate pașnic și benevol, că am fi dispuși să ne deposedăm singuri, să ne lipsim de tot ceea ce stă în calea creării unei ordini sociale mai juste, mai echitabile. Dar dacă am face-o, dacă ne-am imagina că n-ar fi nevoie de luptă, chiar de violenţă, ne-am fura singuri căciula de pe cap. După cum a zis odată Marx, capitalismul a venit pe lume într-o baie de sânge și foc. Deși s-ar putea să ne dovedim mai pricepuţi în a scăpa din ghearele lui decât am fost în a ne lăsa vrăjiţi de el, sunt foarte puţine șanse să pășim fluierând în ţinutul făgăduinţei.
...
Comuniștii, după cum susţineau iniţial Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist, nu au un partid politic. Ei sunt pur și simplu aceia care, indiferent în ce moment sau spaţiu s-ar afla, înţeleg nu doar limitele, neajunsurile și tendinţele distructive ale ordinii capitaliste, ci și nenumăratele măști ideologice și false legitimări pe care capitaliștii și apologeţii lor (în special din presă) le produc pentru a perpetua puterea propriei lor clase. Comuniștii sunt toţi cei care lucrează fără răgaz pentru a crea un alt viitor decât cel vestit de capitalism. ... Deși comunismul clasic, instituţionalizat, e deja defunct, potrivit acestei definiţii, printre noi activează milioane de comuniști de facto, dispuși să-și pună în practică vederile, gata să urmărească prin cele mai inventive mijloace realizarea unui imperativ anti-capitalist. Dacă, așa cum proclama mișcarea pentru globalizare alternativă de la sfârșitul anilor 1990, „o altă lume e posibilă”, de ce n-am crede că e posibil și „un alt comunism”? Iar dacă ne dorim să realizăm o schimbare fundamentală, actualul stadiu al dezvoltării capitaliste tocmai de așa ceva ar avea nevoie.”
Cîteva extrase:
„Avem nevoie urgentă de o teorie revoluţionară explicită adecvată epocii în care trăim.
...
O mișcare politică anti-capitalistă poate începe de oriunde (de la procesele de muncă, de la mentalităţi și perspective asupra lumii, regândind raporturile noastre cu natura, sau relaţiile sociale, de la crearea unor tehnologii și structuri organizaţionale revoluţionare, de la viaţa cotidiană, sau prin încercarea de a reforma structurile administrative și instituţionale, inclusiv printr-o reconfigurare a puterilor statale).
...
... în orice mișcare de tranziţie trebuie să existe câteva obiective comune, asupra cărora participanţii să fi ajuns, în prealabil, la un oarecare consens. Câteva principii directoare pot fi stabilite. Printre acestea, s-ar putea afla (și le enumăr tocmai pentru a le supune dezbaterii) respectul faţă de natură, egalitarismul radical în relaţiile sociale, aranjamente instituţionale bazate pe o formă sau alta de interes și proprietate comună, proceduri administrative democratice (spre deosebire de escrocheriile monetare existente), procese de muncă organizate de producătorii direcţi, viaţa cotidiană ca explorare a unor noi tipuri de relaţii sociale și maniere de a trăi, concepţii mentale axate pe împlinirea de sine și inovaţii tehnologice și organizaţionale orientate către urmărirea binelui comun și nu către sprijinirea puterii militare, a supravegherii și a lăcomiei corporatiste. Acestea ar putea fi punctele co-revoluţionare către care ar putea converge și de la care ar putea porni acţiunea socială.
...
În ciuda incertitudinilor și problemelor sale inerente, o mișcare revoluţionară tânără, condusă de studenţi, este o condiţie necesară, dar nu și suficientă, pentru o revoluţie conceptuală care ne-ar putea oferi o soluţie mai raţională la actuala problemă a creșterii continue.
...
Transformările revoluţionare nu pot fi duse la îndeplinire fără să ne schimbăm măcar ideile, abandonând credinţe și prejudecăţi dragi nouă, renunţând la diverse plăceri și drepturi, supunându-ne unui nou regim de viaţă, adoptând alte roluri sociale și politice, redistribuindu-ne drepturile, datoriile și responsabilităţile, și modificându-ne comportamentul pentru a ne conforma mai bine voinţei și nevoilor colective. Lumea din jur – geografiile noastre – trebuie să fie radical remodelată, la fel și relaţiile sociale, raportul cu natura și toate celelalte momente din procesul co-revoluţionar. Într-un fel, e de înţeles de ce unii preferă o politică a negării uneia în care s-ar confrunta activ cu toate aceste probleme.
Ar fi reconfortant să credem că toate acestea ar putea fi realizate pașnic și benevol, că am fi dispuși să ne deposedăm singuri, să ne lipsim de tot ceea ce stă în calea creării unei ordini sociale mai juste, mai echitabile. Dar dacă am face-o, dacă ne-am imagina că n-ar fi nevoie de luptă, chiar de violenţă, ne-am fura singuri căciula de pe cap. După cum a zis odată Marx, capitalismul a venit pe lume într-o baie de sânge și foc. Deși s-ar putea să ne dovedim mai pricepuţi în a scăpa din ghearele lui decât am fost în a ne lăsa vrăjiţi de el, sunt foarte puţine șanse să pășim fluierând în ţinutul făgăduinţei.
...
Comuniștii, după cum susţineau iniţial Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist, nu au un partid politic. Ei sunt pur și simplu aceia care, indiferent în ce moment sau spaţiu s-ar afla, înţeleg nu doar limitele, neajunsurile și tendinţele distructive ale ordinii capitaliste, ci și nenumăratele măști ideologice și false legitimări pe care capitaliștii și apologeţii lor (în special din presă) le produc pentru a perpetua puterea propriei lor clase. Comuniștii sunt toţi cei care lucrează fără răgaz pentru a crea un alt viitor decât cel vestit de capitalism. ... Deși comunismul clasic, instituţionalizat, e deja defunct, potrivit acestei definiţii, printre noi activează milioane de comuniști de facto, dispuși să-și pună în practică vederile, gata să urmărească prin cele mai inventive mijloace realizarea unui imperativ anti-capitalist. Dacă, așa cum proclama mișcarea pentru globalizare alternativă de la sfârșitul anilor 1990, „o altă lume e posibilă”, de ce n-am crede că e posibil și „un alt comunism”? Iar dacă ne dorim să realizăm o schimbare fundamentală, actualul stadiu al dezvoltării capitaliste tocmai de așa ceva ar avea nevoie.”
vineri, 13 ianuarie 2012
Fluturaș pentru demonstrație
Pentru demonstrațiile de mâine am pregătit o imagine pe care o puteți descărca tipări și distribui la manifestanți.
Acest material reprezintă opiniile politice ale membrilor
GRUPULUI PENTRU REZISTENȚĂ SOCIALĂ. .
Acest material reprezintă opiniile politice ale membrilor
GRUPULUI PENTRU REZISTENȚĂ SOCIALĂ. .
miercuri, 11 ianuarie 2012
U.S.A. Surpasses All The Genocide Records
Vă propun astăzi o operă de artă a fondatorului mișcării FLUXUS, George Maciunas, realizată în 1967, aproximativ în toiul războiului pe care SUA l-au declanșat în Vietnam.
M-am gîndit că este un moment potrivit pentru a ne aduce aminte de aceste lucruri acum în pragul unui nou război. Facem acest gest, de rememorare a tragediilor istoriei, cu speranța evitării unor asemenea crime abominabile în viitor.
George Maciunas
U.S.A. Surpasses All The Genocide Records
1967
M-am gîndit că este un moment potrivit pentru a ne aduce aminte de aceste lucruri acum în pragul unui nou război. Facem acest gest, de rememorare a tragediilor istoriei, cu speranța evitării unor asemenea crime abominabile în viitor.
George Maciunas
U.S.A. Surpasses All The Genocide Records
1967
luni, 2 ianuarie 2012
La multi ani tuturor
La debutul anului 2012, fiindcă e o perioadă mai relaxată, vă prezint o galerie de logo-uri, simboluri iconice ale capitalismului de consum. Doar că, de data asta ele sunt oneste, așa cum le propune Viktor Hertz.
Întreaga galerie „Honest logos” o puteți vedea aici.
Întreaga galerie „Honest logos” o puteți vedea aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)