Pe margine sunt ținuți și manifestanții, pe trotuare, ei au voie doar să strige și să privească. N-au voie să fie jucători, doamne ferește să intre pe teren.
După ce astăzi am ascultat discursul premierului Boc, deși nu pînă la capăt, nu a fost nevoie, am știut că așa-zisa opoziție a fost pusă în șah. Iar atenția se îndreaptă deja spre acest joc, putere-opoziție, transformînd protestele într-o galerie la meciul lor. Practic, opoziția și puterea rezonează la unison împotriva oricăror proteste violente. Foarte curios, ambele tabere au pus accentul pe acest lucru în comunicatele lor. Buuun, să zicem că așa ar da bine la imagine, la imaginea lor în ochii publicului elector, cuminte, fără vînă dar „responsabil”.
Cu alte cuvinte puterea speră la proteste pașnice, că na, așa pot protesta oamenii pînă la sfîntu așteaptă și nu se întîmplă nimic, doar au mai fost astfel de proteste, unele de o mai mare amploare. Mai mult, asta le dă ocazia să mai tragă de timp, cică să se așeze la masa dialogului. De cealaltă parte, opoziția se cacă pe ea de frică ca nu cumva să o acuze cineva de huliganism, de destabilizarea ordinii etc. Niște boi. Nici unii nici ceilalți n-au înțeles nimic din ce se întâmplă, ori se fac că nu pricep, sperînd să manipuleze situația în favoarea lor.
Televiziunle, și ele pe baricade, le cîntă în strună în funcție de tabăra din care fac parte. Deși, pe ascuns se bucură de violențe, crește ratingul, se vinde mai bine minutul de reclamă.
Organele statului, jandarmii în special, sunt dintr-o dată victima, adică eroul tragic, ce trebuie să asigure ordinea și stabilitatea, integritatea vieților și sănătății cetățenilor, dar mai cu seamă integritatea bunurilor și proprietăților. N-ați observat cum se vaietă toți de pagubele materiale produse?
Haideți să vedem ce înțelegem pînă aici. Oamenii sunt nemulțumiți, cer demisia președintelui și a guvernului. Opoziția susține aceste revendicări, iar puterea recunoaște dreptul oricui manifestă „în cadrul legii” să ceară ce dorește, și garantează acest drept. Toți condamnă însă „actele de violență”, putere, opoziție, televiziuni, jandarmerie, ba chiar și protestatarii. Însă tocmai caracterul violent al manifestațiilor le dă greutate și importanță. Cu alte cuvinte, toți condamnă „violențele”, unii sperînd că ele vor înceta, iar ceilalți spreînd că așa vor fi luați în serios de putere (cîtă naivitate), și că poate își vor da și demisia (lol). De fapt, opoziția nu vrea decît un schimb de scaune, iar puterea se agață pînă în ultima clipă de ele. Pe fond, problemele, dar și soluțiile propuse de clasa politică sunt aproximativ aceleași.
Dar cu protestatarii cum rămîne? Who gives a fuck? Dacă plătesc biletele la meciul putere-opoziție ce mai contează.
Poate, totuși, unii vor înțelege că miza nu este jocul putere-opoziție. Adevărata miză este viitorul nostru. E timpul să lăsăm în istorie acest joc devenit prăfuit, capitalismul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu