Cum ne pregătim pentru tranziţia anti-capitalistă (II)

Puteți citi integral pe Critic Atac a doua parte a conferinței susținute de David Harvey.

Cîteva extrase:
„Avem nevoie urgentă de o teorie revoluţionară explicită adecvată epocii în care trăim.
...
O mișcare politică anti-capitalistă poate începe de oriunde (de la procesele de muncă, de la mentalităţi și perspective asupra lumii, regândind raporturile noastre cu natura, sau relaţiile sociale, de la crearea unor tehnologii și structuri organizaţionale revoluţionare, de la viaţa cotidiană, sau prin încercarea de a reforma structurile administrative și instituţionale, inclusiv printr-o reconfigurare a puterilor statale). 
...
... în orice mișcare de tranziţie trebuie să existe câteva obiective comune, asupra cărora participanţii să fi ajuns, în prealabil, la un oarecare consens. Câteva principii directoare pot fi stabilite. Printre acestea, s-ar putea afla (și le enumăr tocmai pentru a le supune dezbaterii) respectul faţă de natură, egalitarismul radical în relaţiile sociale, aranjamente instituţionale bazate pe o formă sau alta de interes și proprietate comună, proceduri administrative democratice (spre deosebire de escrocheriile monetare existente), procese de muncă organizate de producătorii direcţi, viaţa cotidiană ca explorare a unor noi tipuri de relaţii sociale și maniere de a trăi, concepţii mentale axate pe împlinirea de sine și inovaţii tehnologice și organizaţionale orientate către urmărirea binelui comun și nu către sprijinirea puterii militare, a supravegherii și a lăcomiei corporatiste. Acestea ar putea fi punctele co-revoluţionare către care ar putea converge și de la care ar putea porni acţiunea socială. 
...
În ciuda incertitudinilor și problemelor sale inerente, o mișcare revoluţionară tânără, condusă de studenţi, este o condiţie necesară, dar nu și suficientă, pentru o revoluţie conceptuală care ne-ar putea oferi o soluţie mai raţională la actuala problemă a creșterii continue.
...

Transformările revoluţionare nu pot fi duse la îndeplinire fără să ne schimbăm măcar ideile, abandonând credinţe și prejudecăţi dragi nouă, renunţând la diverse plăceri și drepturi, supunându-ne unui nou regim de viaţă, adoptând alte roluri sociale și politice, redistribuindu-ne drepturile, datoriile și responsabilităţile, și modificându-ne comportamentul pentru a ne conforma mai bine voinţei și nevoilor colective. Lumea din jur – geografiile noastre – trebuie să fie radical remodelată, la fel și relaţiile sociale, raportul cu natura și toate celelalte momente din procesul co-revoluţionar.  Într-un fel, e de înţeles de ce unii preferă o politică a negării uneia în care s-ar confrunta activ cu toate aceste probleme.

Ar fi reconfortant să credem că toate acestea ar putea fi realizate pașnic și benevol, că am fi dispuși să ne deposedăm singuri, să ne lipsim de tot ceea ce stă în calea creării unei ordini sociale mai juste, mai echitabile. Dar dacă am face-o, dacă ne-am imagina că n-ar fi nevoie de luptă, chiar de violenţă, ne-am fura singuri căciula de pe cap. După cum a zis odată Marx, capitalismul a venit pe lume într-o baie de sânge și foc. Deși s-ar putea să ne dovedim mai pricepuţi în a scăpa din ghearele lui decât am fost în a ne lăsa vrăjiţi de el, sunt foarte puţine șanse să pășim fluierând în ţinutul făgăduinţei.
...
Comuniștii, după cum susţineau iniţial Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist, nu au un partid politic. Ei sunt pur și simplu aceia care, indiferent în ce moment sau spaţiu s-ar afla, înţeleg  nu doar limitele, neajunsurile și tendinţele distructive ale ordinii capitaliste, ci și nenumăratele măști ideologice și false legitimări pe care capitaliștii și apologeţii lor (în special din presă) le produc pentru a perpetua puterea propriei lor clase. Comuniștii sunt toţi cei care lucrează fără răgaz pentru a crea un alt viitor decât cel vestit de capitalism. ... Deși comunismul clasic, instituţionalizat, e deja defunct, potrivit acestei definiţii, printre noi activează milioane de comuniști de facto, dispuși să-și pună în practică vederile, gata să urmărească prin cele mai inventive mijloace realizarea unui imperativ  anti-capitalist. Dacă, așa cum proclama mișcarea pentru globalizare alternativă de la sfârșitul anilor 1990, „o altă lume e posibilă”, de ce n-am crede că e posibil și „un alt comunism”? Iar dacă ne dorim să realizăm o schimbare fundamentală, actualul stadiu al dezvoltării capitaliste tocmai de așa ceva ar avea nevoie.”