164 de ani de la publicarea manifestului comunist

Astăzi se împlinesc 164 de ani de cînd Karl Marx și Friedrich Engels au publicat „Manifestul Comunist”.  Întîmplător sau nu aspectele acestui document ne privesc în mare măsură și astăzi. Deși lumea s-a schimbat în acest interval, aceste schimbări nu au fost decât de suprafață, de formă, fără ca raportul de forțe între clasa celor avuți (capitaliștii) și clasa celor exploatați (salariații) să fie schimbat semnificativ.
De aceea credem că legitimitatea acestui document rămîne valabilă, iar noi putem să ducem lupta noastră mai departe.

Sigur că realitățile economice astăzi sunt diferite de cele din sec. XIX, dar asta nu ne împiedică să găsim soluții adecvate actualelor condiții. Premizele care au stau la baza publicării acestui document sunt, din păcate, și astăzi valabile. De aceea principiile exprimate atunci sunt și astăzi valide.


Cîteva fragmente ale acestui document:
„Istoria tuturor societăților de pînă azi este istoria luptelor de clasă.

Condiția esențială pentru existența și dominația clasei burgheze este acumularea bogăției în mîinile unor particulari, formarea și sporirea capitalului; condiția existenței capitalului este munca salariată. Munca salariată se întemeiază exclusiv pe concurența muncitorilor între ei. Progresul industriei, al cărui purtător involuntar și pasiv este burghezia, înlocuiește izolarea muncitorilor, izvorîtă din concurență, cu unirea lor revoluționară prin asociație. Cu dezvoltarea marii industrii, burgheziei îi fuge, așadar, de sub picioare însăși baza pe care ea produce și-și însușește produsele. Ea produce, înainte de toate, pe proprii ei gropari. Pieirea ei și victoria proletariatului sînt deopotrivă de inevitabile.

 
Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă și întreaga producție va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociați, atunci puterea publică își va pierde caracterul ei politic. În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se unește în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluție, devine clasă dominantă și, ca clasă dominantă, desființează vechile relații de producție făcînd uz de forță, atunci el desființează, o dată cu aceste relații de producție, și condițiile de existență ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere, și, prin aceasta, propria sa dominație de clasă.
Locul vechii societății burgheze, cu clasele și antagonismele ei de clasă, îl ia o asociație în cadrul căreia dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiția pentru dezvoltarea liberă a tuturora.”