miercuri, 15 februarie 2012

Anti-ACTA

Două poziții mi-au atras atenția săptămâna asta.
Prima, este o fotografie a unui protest anti-ACTA, care, culmea, a fost imortalizat și ștampilat ca proprietate a „Jurnalul național” printr-un watermark plasat în stânga sus. I-ar putea da în judecată autorii protestului, nu credeți? :))

















A doua poziție anti-ACTA, este cea a lui Romeo Anghelache, publicată pe blogul Humanist, la care mă solidarizez și o reproduc mai jos.

ACTA i’o porcărie, pen’că
1. “proprietatea intelectuală” (PI) i’o tâlhărie și
2. servește doar celor deja bogați ce se’mbogățesc din intermediere.

PI i’o tâlhărie pen’că nu există o origine a PI. Dac’am lua PI în serios, atunci am avea un ins care se’mproprietărește cu PI la momentul t, până la momentul t, insu’ a cules resurse din mediu și le’a transformat, dacă, pe care le declară PI. Dacă PI implică o plată pt. accesu’ la ea, atunci proprietaru’ PI trebuie să demonstreze c’a plătit pt. toate resursele care l’au abilitat să creeze PI, apoi să demonstreze că a creat ceva ce nu exista înainte.
Da’ resursele care l’au abilitat (comunicarea) nu pot fi plătite pen’că nu pot fi enumerate și nici cuantificate, sunt inefabile, la fel cu creația. Așa că a’ți asuma PI înseamnă o tâlhărie: aduni de unde nimeni nu cere vreo plată, apoi ceri o plată pe ce’ai adunat.
Deci PI e o formă de abuz de putere echivalent cu tâlhăria. Folosești munca sau existența altora să te dai tu proprietar PI. Du’te’n măta.
O tâlhărie are nevoie de sprijinu’ legii să poată deveni standard social, de unde ACTA, prin care proprietarii de PI recunosc că nu pot să’și protejeze PI pt. c’o fac prin abuz de termeni, și cer ca Statul să impună legi prin care inefabilu’, comunicarea, se plătește și se administrează ca resursă. Asta ar hrăni ș’o grămadă de specialiști în nimic care s’ar implica în administrarea PI, ce să facă toți absolvenții în “științe” politice? Dacă tot ești parazit și prost, măcar să fie o lege acolo care să zică că ți se cuvine să trăiești și tu din tâlhărie.
D’aia se cuvine un venit minim necondiționat ca principiu’ constituțional, tocmai ca derizoriii ăștia să nu vină cu căcaturi gen ACTA: dacă tot v’ați născut, s’aveți și voi din ce trăi fără s’o mai dați cotită și s’abuzați vocabularu’. Vă faceți iluzii oricum, ăștia de vreți bani pe vorbe, c’o să vă’mbogățiți, o să se’mbogățească avocații ș’alte creaturi ne-”creatoare” din “munca” voastră d’a fi voi înșivă.

PI sau ACTA ar avea sens să protejeze doar extratereștrii, care, dacă apar pe pământ cu PI, măcar e posibil ca PI a lor să nu rezulte din interacția cu noi, tereștrii.
Pe pământ, PI s’ar cuveni doar unuia care se naște din aer, nu se mișcă și nu interacționează cu nimeni și nimic, apoi careva trece pe lângă el și zice: “cât vrei pe proprietatea ta intelectuală?”. Da’ proprietaru’ nostru n’ar ști să răspundă pen’că nu știe vorbi, habar n’are ce’nseamnă “cât vrei pe” și nici gând despre ce’i aia PI, nu mai pun la socoteală că el nu există.
Care bovină a semnat ACTA în numele meu? DEMISIA, a ta ș’a cui te’a pus! papagali nenorociți. plancton.
P.S. Într’o lume în care rahaturi ca ACTA sunt legi, dai în fandacsie și paranoia: văd persoane umblând tăcute, căutând suspicioși pe careva care le “fură” PI, de exemplu culoarea la fular, persoane care au un automat lipit pe frunte care marchează fiecare cuvânt scos: 10 cenți, 15 cenți…jalnic, bre.
ACTA e un atac la comunicare, în esență, e atac la om.
ACTA transformă orice gând într’o chitanță.
Un sistem care acceptă ACTA, sau orice echivalent cu ACTA, e un sistem ilegitim: nu mai reprezintă decât puterea celor cu avere și pe prostu’ care crede că gândește.
Muie capitalismului.

Un comentariu:

  1. De acord. Sunt însă și alte metode de a plăti munca de creație, singura care merită plătită, nu însă și pe intermediarii care înregistrează patente fără să fi contribuit cu nimic la ele (Edituri, case de producție, corporații etc.). Vezi problema PI la medicamente, care încalcă atât jurămîntul lui Hipocrate cît și dreptul la viață și sănătate.
    De pildă, înainte de 89 nu exista (cel puțin la scriitori) PI (înțeles ca drepturi bănești), asta nu i-a împiedicat să trăiască din scris. Orice scriitor publica o carte era plătit după niște reglementări precise. Dacă bine îmi aduc aminte un autor ce publica o carte de poezii (mai subțire, pînă în 50 de pagini) primea în jur de 9000 de lei. O sumă deloc de neglijat pe vremea aceea. Astăzi, foarte mulți scriitori nu se aleg cu mai nimic, în schimb editurile încasează bani grei. Conform Forbes (http://www.forbes.ro/Cine-a-castigat-cei-mai-multi-bani-din-scris_0_1202_4000.html) astăzi scriitorii sunt plătiți cu un procent între 8% și 12% din valoarea tirajului vândut. Din experiență pot spune că o carte în jur de 250-300 de pagini nu costă la tipar mai mult de 5000 de ron într-un tiraj de aprox 1000 de exemplare. În general prețul cărților este de cel puțin dublu (de obicei însă e 4, 5 ori mai mare)față de costul cu producția, ei bine din suma rămasă scriitorul primește, dacă are noroc, 25%, restul de 75% îl ia „omul de afaceri”. De multe ori însă scriitorul nu primește mai mult de 10%.

    RăspundețiȘtergere