miercuri, 13 octombrie 2010

Colapsul sistemului capitalist în România

Zilele acestea suntem martorii prăbușirii sistemului capitalist (cel puțin așa îmi place să cred). Asta nu înseamnă că automat vom depăși sistemul capitalist înlocuindu-l cu democrația. Să fie limpede, democrația nu este agreată în capitalism, ea este doar o vorbă goală. Capitalismul nu va muri de bună voie dacă noi nu suntem hotărâți și nu vom acționa cu fermitate. Această stare de fapt ne obligă la mobilizare. Dacă vom fi pasivi, situația noastră se va înrăutăți și mai mult. Degeaba aștemptăm să vedem la televizor cum alții se sacrifică pentru noi sperând că vor și reuși.
Este limpede că ideile marxiste în numeroasele variante care există astăzi pot fi soluțiile viitorului. Sunt convins de acest lucru și, pot să vă dau un argument care în opinia mea este hotărâtor. Dacă principala „valoare” în capitalism este profitul, iar munca este o marfă și prin urmare oamenii care muncesc sunt considerați de capitaliști tot o marfă, în schimb, valorile socialiste sunt centrate axiologic pe ființa umană. A sosit timpul pentru o evoluție. Pentru depășirea istorică a capitalismului. Dacă acest moment prielnic este ratat vom suferi în continuare și ne vom irosi energiile pe o rezistență cotidiană aproape invizibilă în sensul mobilizării generale.
Hadeți să nu mai fim tăcuți, să spunem ce gândim cu voce tare, nu din tastatură. Eu mâine voi face grevă spontană și vă spun: puterea stă în organizare.

3 comentarii:

  1. bravo.
    cred ca asa ar trebui procedat dom' profesor.
    sunt de acord si sprijin fara rezerve greva spontana, generala, fiscala ce ar putea sa ne scuture de regimul incompetent ce ne conduce. iar pentru cei care viseaza inca la capitalismul salbatic al Statelor Unite as prescrie o doza de filme Michael Moore, incepand probabi cu Sicko, care este tulburator. democratia pe care noi o cautam are multe fete si poate foarte bine sa fie gasita o formula de mijloc intre dictatura comunista si capitalismul falselor libertati americane.

    RăspundețiȘtergere
  2. Așa e Bogdan, însă a trezi conștiințele românilor se dovedește a fi un lucru extrem de dificil. Merită citit articolul scris de Costi Rogozanu, „Mic compendiu al neputinţei protestatare” - http://www.criticatac.ro/2128/mic-compendiu-al-neputintei-protestatare/

    RăspundețiȘtergere
  3. Va rog sa vizionati documentarul Zeitgeist Addendum dupa care veti vedea cum functioneaza sistemele monetare. Inclusiv comunismul

    RăspundețiȘtergere