Ce ocupă ocupanții? Ce indignează indignații?

E timpul pentru o perspectivă critică asupra mișcării OWS. Articolul Oanei Pughineanu publicat pe CriticAtac este edificator în privința aspectelor conceptuale ce (nu) însoțesc protestul.

Cred că, după ce forțele de ordine au demonstrat că un protest pașnic poate fi oprit prin folosirea forței, s-a creat necesitatea radicalizării protestului. Ocuparea trebuie să fie efectivă, trebuie să-i lipsească pe capitaliști de mijloacele de control, lucru ce s-a întîmplant la Oakland, însă doar pentru o zi. Această ocupare trebuie cucerită prin forță și păstrată. Altminteri lupta nu va fi cîștigată. Nu poți cîștiga o luptă fără să o începi efectiv, fără să te angajezi complet. Cred că vremea protestelor pașnice s-a încheiat.

Cîteva extrase din articol:

„Indignații au ieșit în stradă. Indignații s-au întors acasă. Mișcarea aceasta care e îndeajuns de debilă încât să nu se numească revoluție, ar putea oare intra măcar în categoria unei revolte?
...
Ocupantul de Wall Street nu are probleme cu faptul că el, în calitatea lui de 99%, trăiește semnând de bună voie și nesilit de nimeni contracte de autoînrobire față de bancă, la fel cum nu are probleme nici când votează o clasă politică care să-i garanteze băncii totala libertate de a specula cu banii lui. Este el, proletarul cu gusturi, dorințe și idei îmburghezite despre viață, amor și moarte, pe-atât de îmburghezite încât intelectualul de stânga poate să-și predice discursul numai închizând parțial ochii asupra devastării produse de noile tehnici biopolitice de control, care se infiltrează în toate gospodăriile pe calea fluxului de commodities, impregnând cu putoarea de dreapta stindardul stângist al nivelului de trai. Muncitorul din ziua de azi e imposibil de integrat într-o mișcare de stânga pentru că el își gândește „calitatea vieții” exclusiv în funcție de afluxul decommodities, iar timpul lui liber e înșfăcat de cultura de masă care-i sufocă mintea cu imaginea unei lumi care nu este a lui, dar în care se poate plimba în voie și care îl mângâie pe cap cu ocazia „reducerilor”. 
...
Ne putem provoca unii pe alții, dar nu ne putem înțelege pentru că lumea comună care poate fi numai un produs al exercițiului conștiinței nu ne mai „atrage”. E atât de dificil să gândești într-o baltă de evidențe posterizate și de morală hollywoodianizată. În plus, ne calmează și ne umple de senzații rafinat-decadente gândul că „în spatele măștii nu se mai ascunde nimic”. Și totuși „oalele se sparg” din când în când. Găsesc semnificative cuvintele unui sinistrat din Genova care i-a strigat unui politician venit să constate daunele inundației (adică să adune capital electoral pentru viitoarele alegeri): „mai lasă-ne cu textele că aici nu ești pe facebook”. Nu. Din când în când nu suntem pe facebook. Dar unde suntem?”