Gaddafi’s “Green Book”: The Solution of the Problem of Democracy

Excerpts :

All political systems in the world today are a product of the struggle for power between alternative instruments of government. This struggle may be peaceful or armed, as is evidenced among classes, sects, tribes, parties or individuals. The outcome is always the victory of a particular governing structure — be it that of an individual, group, party or class — and the defeat of the people; the defeat of genuine democracy.

Political struggle that results in the victory of a candidate with, for example, 51 per cent of the votes leads to a dictatorial governing body in the guise of a false democracy, since 49 per cent of the electorate is ruled by an instrument of government they did not vote for, but which has been imposed upon them. Such is dictatorship. Besides, this political conflict may produce a governing body that represents only a minority. For when votes are distributed among several candidates, though one polls more than any other, the sum of the votes received by those who received fewer votes might well constitute an overwhelming majority. However, the candidate with fewer votes wins and his success is regarded as legitimate and democratic! In actual fact, dictatorship is established under the cover of false democracy. This is the reality of the political systems prevailing in the world today. They are dictatorial systems and it is evident that they falsify genuine democracy.

PARLIAMENTS

Parliaments are the backbone of that conventional democracy prevailing in the world today. Parliament is a misrepresentation of the people, and parliamentary systems are a false solution to the problem of democracy. A parliament is originally founded to represent the people, but this in itself is undemocratic as democracy means the authority of the people and not an authority acting on their behalf. The mere existence of a parliament means the absence of the people. True democracy exists only through the direct participation of the people, and not through the activity of their representatives. Parliaments have been a legal barrier between the people and the exercise of authority, excluding the masses from meaningful politics and monopolizing sovereignty in their place. People are left with only a facade of democracy, manifested in long queues to cast their election ballots.

[…] The masses are completely isolated from the representative and he, in turn, is totally removed from them. Immediately after winning the electors’ votes the representative takes over the people’s sovereignty and acts on their behalf. […] The masses have the right to proclaim reverberantly the new principle: no representation in lieu of the people.

[…] This is the traditional democracy prevalent in the whole world, whether it is represented by a one-party, two-party, multiparty or non-party system. Thus it is clear that representation is a fraud.

Moreover, since the system of elected parliaments is based on propaganda to win votes, it is a demagogic system in the real sense of the word. Votes can be bought and falsified. Poor people are unable to compete in the election campaigns, and the result is that only the rich get elected. […]
The most tyrannical dictatorships the world has known have existed under the aegis of parliaments.

THE PARTY

The party is a contemporary form of dictatorship. It is the modern instrument of dictatorial government. The party is the rule of a part over the whole. As a party is not an individual, it creates a superficial democracy by establishing assemblies, committees, and propaganda through its members. The party is not a democratic instrument because it is composed only of those people who have common interests, a common perception or a shared culture; or those who belong to the same region or share the same belief. They form a party to achieve their ends, impose their will, or extend the dominion of their beliefs, values, and interests to the society as a whole. A party’s aim is to achieve power under the pretext of carrying out its program. Democratically, none of these parties should govern a whole people who constitute a diversity of interests, ideas, temperaments, regions and beliefs. The party is a dictatorial instrument of government that enables those with common outlooks or interests to rule the people as a whole. Within the community, the party represents a minority.

The purpose of forming a party is to create an instrument to rule the people, i.e., to rule over non-members of the party. The party is, fundamentally, based on an arbitrary authoritarian concept — the domination of the members of the party over the rest of the people. The party presupposes that its accession to power is the way to attain its ends, and assumes that its objectives are also those of the people. This is the theory justifying party dictatorship, and is the basis of any dictatorship. No matter how many parties exist, the theory remains valid. […]

The parliament of the winning party is indeed a parliament of the party, for the executive power formed by this parliament is the power of the party over the people. Party power, which is supposedly for the good of the whole people, is actually the arch-enemy of a fraction of the people, namely, the opposition party or parties and their supporters. The opposition is, therefore, not a popular check on the ruling party but, rather, is itself opportunistically seeking to replace the ruling party.
[…] The party system is the modern equivalent of the tribal or sectarian system. A society governed by one party is similar to one which is governed by one tribe or one sect. The party, as shown, represents the perception of a certain group of people, or the interests of one group in society, or one belief, or one region. Such a party is a minority compared with the whole people, just as the tribe and the sect are. […]
PLEBISCITES

Plebiscites are a fraud against democracy. Those who vote “yes” or “no” do not, in fact, express their free will but, rather, are silenced by the modern conception of democracy as they are not allowed to say more than “yes” or “no”. Such a system is oppressive and tyrannical. Those who vote “no” should express their reasons and why they did not say “yes”, and those who say “yes” should verify such agreement and why they did not vote “no”. Both should state their wishes and be able to justify their “yes” or “no” vote. What then, is the path to be taken by humanity in order to conclusively rid itself of the elements of dictatorship and tyranny?
[…] There can be no representation in lieu of the people and representation is fraud. […]

THE GREEN BOOK presents the ultimate solution to the problem of the instrument of government, and indicates for the masses the path upon which they can advance from the age of dictatorship to that of genuine democracy.

This new theory is based on the authority of the people, without representation or deputation. It achieves direct democracy in an orderly and effective form. It is superior to the older attempts at direct democracy which were impractical because they lacked popular organizations at base levels.

POPULAR CONFERENCES AND PEOPLE’S COMMITTEES

Popular Conferences are the only means to achieve popular democracy. Any system of government contrary to this method, the method of Popular Conferences, is undemocratic. All the prevailing systems of government in the world today will remain undemocratic, unless they adopt this method. Popular Conferences are the end of the journey of the masses in quest of democracy. […]

Direct democracy, if put into practice, is indisputably the ideal method of government. Because it is impossible to gather all people, however small the population, in one place so that they can discuss, discern and decide policies, nations departed from direct democracy, which became an utopian idea detached from reality. It was replaced by various theories of government, such as representative councils, party-coalitions and plebiscites, all of which isolated the masses and prevented them from managing their political affairs.

These instruments of government — the individual, the class, the sect, the tribe, the parliament and the party struggling to achieve power have plundered the sovereignty of the masses and monopolized politics and authority for themselves.

THE GREEN BOOK guides the masses to an unprecedented practical system of direct democracy. No two intelligent people can dispute the fact that direct democracy is the ideal, but until now no practical method for its implementation has been devised. The Third Universal Theory, however, now provides us with a practical approach to direct democracy. The problem of democracy in the world will finally be solved. All that is left before the masses now is the struggle to eliminate all prevailing forms of dictatorial governments, be they parliament, sect, tribe, class, one-party system, two-party system or multi-party system, which falsely call themselves democracies.

[…] There can be no democracy without Popular Conferences and Committees everywhere.

Sursa: http://beranger.org/post/3621896539/gaddafis-green-book-the-solution-of-the-problem-of

Protest GAS împotriva noului Cod al Muncii

Grupul pentru Acțiune Socială (GAS) protestează împotriva modificărilor legislative prevăzute în noile proiecte ale Codului Muncii şi Codului de Dialog Social şi își exprimă dezacordul profund cu modalitatea nedemocratică prin care actualul Guvern înţelege să opereze aceste modificări. De asemenea, GAS își reafirmă solidaritatea cu organizaţiile sindicale, ale căror poziţii sunt ignorate in mod revoltător de către Guvern şi care sunt supuse unor presiune imense, ce contravin regulilor etice ale unui dialog social constructiv, democratic şi transparent.

Poziţia noastră se întemeiază pe următoarele argumente:

- Procedura avută în vedere de guvern – cea a asumării răspunderii pentru noua lege contravine tuturor principiilor democratice şi încalcă în mod flagrant fundamentele de bază ale dialogului social. O lege atât de importantă precum Codul Muncii, care afectează pe termen lung interesele angajaţilor români, nu poate fi adoptată unilateral de către Guvern, prin ignorarea poziţiilor si solicitărilor celorlalţi parteneri sociali.

- Argumentul competitivităţii, invocat de guvern ca fiind una dintre raţiunile majore ce stau la baza modificărilor legislaţiei muncii, nu poate reprezenta un scop în sine, care sa justifice transformarea relaţiilor de muncă in relaţii de tip sclavagist. Competitivitatea economică reprezintă un instrument prin care să fie asigurată o cât mai mare bunăstare economică a cetăţenilor, nu un mijloc de exploatare și abuzare a forţei de muncă. Prin Constituţia României, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și protecţie socială care să asigure cetăţenilor săi un nivel decent de trai. Securitatea locului de muncă şi apărarea intereselor angajatului prin intermediul contractelor colective de muncă și a mijloacelor dialogului social constituie un instrument indiscutabil de promovare a intereselor angajaţilor şi deci, implicit, de asigurare a unui trai decent. Astfel, noile prevederi care aduc atingeri grave intereselor si drepturilor salariaţilor din România pot fi considerate o atingere serioasă adusă drepturilor prevăzute de Constituţia României.

- Noile prevederi ale codului Muncii și ale Codului de Dialog Social conduc în mod nemijlocit la o diminuare a rolului și importanței partenerilor sociali – sindicate și patronate – în procesul de negociere și aplicare a contractelor colective de muncă. Acest lucru va avea drept consecinţă imediată fragilitatea dialogului social, care reprezintă un principiu fundamental al relaţiilor industriale din România şi  modalitatea cea mai eficientă de promovare a intereselor salariaţilor.

- Modificările avute în vedere nu sunt solicitate de către FMI. Memorandumul de înţelegere cu FMI nu prevede nicăieri ca fiind necesară modificarea legislaţiei  muncii, iar intervenţia în domeniul relaţiilor industriale şi de muncă în această perioadă de muncă nu face decât să agraveze criza socială provocată de criza economică şi care se adânceşte pe zi ce trece.

…

Membri GAS se vor alătura protestelor anunțate de sindicate la Cluj și în alte orașe din țară. Detalii privind manifestațiile sindicale găsiți, de pildă, în Ziua de Cluj. Câteva articole recomandate pentru o dezbatere a noului Cod al Muncii în termeni mai preciși :

Liviu Voinea, Flexibilizarea pieței muncii – o frază de dânșii inventată

Cornel Ban, Pentru munca sindicalizată: Motive nediscutate

Victoria Stoiciu, Noul Cod al Muncii sau legiferarea vechilor coduri nescrise

Universitatea de piață

„Noua lege a educației nu prevede ca 25% dintre forurile universitare de conducere să conțină studenți, așa cum Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a revendicat în mod repetat și așa cum era prevăzut în vechile reglementări.”


continuarea: http://www.altart.org/gas/?p=352

Adam Michnik - adevărul în patru puncte...

În „Mărturisirile unui disident convertit” Michnik spune că, dacă esenţa comunismului consta în metamorfozarea omului într-o proprietate a statului, eliberarea de comunism va aduce cu sine patru emancipări. N-au fost patru emancipări, ci patru dezamăgiri.

1. „Am crezut în emanciparea naţională, în statul fără discriminări etnice, care nu va fi o victimă a cuceririi, dar nici nu va deveni opresorul unui alt stat. Am fost dezamăgiţi. Destrămarea comunismului a adus şi explozia şovinismelor etnice, dezmembrarea Uniunii Sovietice nu a generat ţări multinaţionale tolerante, ci state în care fostele elite comuniste s-au transformat adesea în dictaturi etnice, autoritare. Mult mai trainice au fost efectele dezmembrării comunismului în Iugoslavia. Ea a adus numeroase războaie sângeroase, purificări etnice şi ură între popoare.”

2. „Am crezut în emanciparea religioasă. Am considerat că religia, cândva persecutată şi discriminată, în acelaşi timp azil al demnităţii umane, va deveni o componentă naturală, valoroasă, a ordinii democratice. Am fost dezamăgiţi. Bisericile au fost supuse instrumentării politice şi au constituit adesea un suport pentru atitudini extrem de intolerante.”

3. „Am crezut în emanciparea lumii muncitoare, al cărei germen trebuia să fie funcţionarea sindicatului Solidaritatea cu milioanele lui de membri. Am fost dezamăgiţi. Sindicatul Solidaritatea a devenit imediat propria sa caricatură şi a-ncercat să joace în întreprinderi şi în stat rolul pe care îl avusese anterior Partidul Comunist. Totodată, evoluţia economică ne-a împins ţările în direcţia privatizării şi a economiei de piaţă dure. Acest lucru a adus cu sine şomajul, un fel de cursă a şobolanilor, şi banul, ca unic criteriu al valorii umane şi al succesului în viaţă.”

4. "Am crezut în emanciparea civică, în liberatatea care nu e haos, în democraţia care permite evitarea selecţiei negative a cadrelor, în libertatea culturii care va înflori după desfiinţarea cenzurii. Am fost dezamăgiţi. Am obţinut o corupţie puternică ce pune în pericol calitatea ordinii democratice. Cenzura, căluşul culturii, a fost înlocuită de comercialism şi de o cacofonie în care vocea culturii se face auzită tot mai slab.”

Sursa - Articol preluat de pe http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-noptii-necredinciosu-zice-adam-michnik-adevarul-in-patru-puncte

„Niciun sacrificiu pentru plutocraţie!”

Așa s-a strigat ieri pe străzile din Atena. Așa se va striga și la București, dar și în alte orașe din România. Nu ne sacrificăm pentru cei puțini și bogați. Vrem solidaritate, vrem să vedem cum cei bogați se solidarizează cu măsurile de austeritate dând un exemplu prin renunțarea la întreaga avere. Vrem ca ei să fie primii sacrificați.

Felicitări poporului elen. Felicitări KKE. Vom lua exemplu. Libertatea se câștigă în stradă. NU SCLAVAGISMULUI!

Bogdan Hossu: Noul Cod al Muncii este o forma de sclavagism.

Bogdan Hossu: Singura sansa e ca salariatii sa iasa in strada cu pietre si bate

Felicitări lui Bogdan Hossu pentru aceste declarații. Sigur că pot fi considerate instigare la violență dar nu trebuie să uităm că violența naște violență și până la urmă așa va fi. Violență este condamnarea salariaților la sărăcie, violență este lipsirea oamenilor de servicii medicale, violență este accesul limitat la educație, violență este aceast nou cod al muncii.

În continuare câteva idei din declarația de astăzi a liderului sindical.

• Guvernul nu a preluat ceea ce partenerii sociali au convenit.
• Executivul doreste o dereglementare care sa raspunda intereselor unor speculatori, mai ales in domeniul IMM.
• Prin modificarile dorite de Guvern la Codul Muncii se ajunge la o relatie anormala intre angajati si angajator, patronul putand concedia colectiv oricand si in acelasi timp sa angajeze a doua zi alte persoane, acest lucru fiind prevazut expres in Codul Muncii, ceea ce inseamna o forma de sclavagism.
• Dupa aproximativ 20 de ore de discutii cu premierul, partenerii sociali au crezut ca textul final va fi cel convenit in timpul acestor discutii, dar este tot vechiul text, corectat putin.
• Luni, toate confederatiile vor decide proteste mult mai violente ca pana acum.
• Se pare ca numai violenta face legea in Romania. Orice cale de a incerca constructia unui dialog social normal constatam ca nu are eficienta. Se pare ca numai protestele sau iesirea lumii cu pietre si bate in strada sunt singurele forme care pot rezolva in Romania de astazi, pentru ca guvernantii au ramas la mentalitatea feudala, neintelegand ca pacea sociala inseamna constructia unui dialog social.

Câte ceva despre actuala politică de stat

Reaproprierea spațiului public. Exerciții

Grupul pentru Acțiune Socială (GAS) vă cheamă alături pentru protejarea spațiilor verzi care încă se află în proprietate comună. Detalii despre această acțiune puteți citi AICI. Petiția împotriva construirii peste spațiile verzi o puteți semna AICI.

UNITATE! Dar cum?

Dacă v-ați întrebat vreodată de ce la toate mitingurile sindicale se strigă UNITATE și nu prea ați înțeles.
O imagine mai valoroasă decât 1000 de cuvinte ne edifică.

S-a spart buboiul?

Arestări în valuri. Declarații precipitate. Un vuiet reverberează din sferele înalte ale puterii. Să fie oare acesta semnul că acest cancer, corupția, ce a cuprins România sub controlul politicilor de dreapta dă pe dinafară, se sufocă?

Firele acestei afaceri duc spre birourile instituțiilor cheie ale republicii noastre. Nu știm încă cum se va termina tot ce a început, sper că va fi suficient de mare scandalul ca să nu poată fi îngropat. Este, dacă vreți, un genocid, o crimă în masă a tuturor speranțelor ce și le-au făcut românii de 20 de ani încoace. Este fața adevărată a principiilor capitalismului - hoția, egoismul, profitul cu orice preț. A căzut masca. Libera inițiativă, piața concurențială, creșterea economică, investițiile de capital etc. nu au fost decât vorbele  minciunile după care s-au ascuns tentaculele ciocoimii ce s-a format în România după 1990.

Astăzi putem să vedem doar o parte a muntelui de gunoi, a spurcului de bogăție în care se scaldă o mică parte a populației ce acum controlează sferele puterii. Sunt prea multe de spus și prea puțin timp. Într-o țară în care mai mult de un sfert din populație trăiește în sărăcie, iar jumătate din populația supraviețuiește de la o lună la alta fără a avea o perspectivă de viitor, s-au strâns averi uriașe. Pentru ca cei puțini și bogați să ajungă aici a trebuit ca, marea majoritate a populației să sărăcească și în același timp să muncească mai mult. Și nu a fost deajuns, au trebuit să umilească și să mânjească orice instituție, orice valoare a acestei țări pentru a se ascunde mai bine. Până acum au râs, au hohotit pe seama necazurilor populației, ne-au cerut sacrificii și ne-au umilit. Ei bine, acest rânjet spurcat le va îngheța pe figuri, pe aceste figuri diabolice care acum ni se arată în totalitatea grozăviei pe care au făcut-o siluind această țară, acest popor.

E timpul pentru vindecare, pentru extirparea tumorii. E timpul să cerem ce este de drept al nostru, e timpul să ne fie răsplătită munca, să beneficiem de bunăstarea pe care o producem. E timpul să trăim liberi, demni și cinstiți în țara noastră.

Să se spargă buboiul cel plin de puroi.

Corporations do not want democracy they want proffit

„Corporations do not want democracy they want profit” (Robert F. Kennedy Jr.) - aceste vorbe spun adevărul, iar adevărul este dureros.

„The last mountain” un documentar despre sălbăticia cu care marile corporații aleargă după profit. Documentarul, semnat Bill Haney, a fost lansat luna trecută.

We support workers unions from Turkey

WORKERS UNITE!

Fight for your rights. Strength and unity!

Sediu PD-L vandalizat

 

Cu bucurie am aflat astăzi că sediul PDL din Bistrița a fost vandalizat (așa se spune când cineva lasă câteva mesaje scrise pe un zid). Nu mă bucur fiindcă a fost vandalizat, ci pentru că societatea civilă își face vocea auzită chiar pe zidurile celor care refuză să asculte.
Acesta este un semn că începe să licărească un dram de conștiință civică în România și, chiar dacă într-o formă interzisă prin lege, să-și facă auzit mesajul. Până la urmă acest fel de a comunica a rămas singurul posibil cu această putere de dreapta, care a făcut din lipsa dialogului regulă. Mi-e teamă însă că și de această dată cei de la putere își vor acoperi urechile, iar asta nu poate duce decât la o radicalizare a răspunsurilor din partea societății.
Acesta este rezultatul abandonării regulilor democrației (din partea puterii politice), și așa cum spuneam în 27 octombrie 2010, va începe o luptă de gherilă.

Vezi articolul din 27 octombrie 2010.

Despre inegalităţi şi creştere economică

Un nou articol de Victoria Stoiciu publicat pe Critic Atac.

Acest articol este documentat cu cifre oficiale care demonstrează creșterea inegalității sociale în România.