“The most revolutionary thing one can do is always to proclaim loudly what is happening,” - Rosa Luxemburg
vineri, 9 septembrie 2011
Şi bogaţii trebuie să plângă
Criza economică şi financiară, urmată de pachete de austeritate bazate pe reduceri de cheltuieli şi eventual creşteri de taxe şi impozite indirecte (gen TVA, contribuţii sociale sau accize), are drept consecinţă clară adâncirea disparităţilor sociale între bogaţi şi săraci. Atunci când se iau măsuri generale, nediferenţiate, venitul disponibil al săracilor scade şi mai mult comparativ cu cel al bogaţilor. Aşa cum subliniază şi profesorul de economie Mark Blyth de la Universitatea Brown din SUA (unul dintre cei mai acerbi critici ai austerităţii), cei aflaţi la baza distribuţiei veniturilor vor cumpăra şi mai puţin într-o economie mai inegală, mai scumpă şi mai instabilă.
Mai mult, clasa de mijloc alunecă de obicei înapoi în sărăcie pe fondul creşterii costului creditării, întrucât accesul la atribute ale clasei de mijloc (precum casă, maşină, şcoli private sau concedii în străinătate) depinde de împrumuturi.
Din păcate, bogaţii au reprezentanţi în toate guvernele şi în toate parlamentele; în timp ce săracii au dreptul să se uite la aceştia la televizor, asta evident dacă pot plăti factura la curent. Ca urmare, măsurile de austeritate sunt doar pentru căţei. Adică pentru săraci. Da, cu regret trebuie să recunoaştem că lumea se împarte în bogaţi şi săraci. Eventual şi în aproape bogaţi şi aproape săraci. Marx avea de dreptate în ceea ce priveşte lupta dintre clase: n-a inventat-o el, şi nu s-a oprit o dată cu căderea regimurilor comuniste. A reintrat doar în subteran.
La ordinea zilei nu este impozitarea bogaţilor, ci reducerea ajutoarelor pentru săraci. Dar dacă facem un pas în lateral şi încercăm să privim situaţia în mod neutru şi cu onestitate, ar trebui să recunoaştem că peste tot în lume, şi în România cu asupra de măsură, bogaţii ar trebui impozitaţi mai mult. Impozite directe pe venit, pe avere, pe tranzacţii; dar şi TVA mai mare la bunuri de lux.
În Occident mulţi dintre cei care sunt bogaţi şi foarte bogaţi sunt oameni educaţi, care înţeleg faptul că a păstra coeziunea socială este mai important decât a plăti impozite cât mai mici. Multimiliardarul american Warren Buffett a cerut să fie impozitat mai mult, atât pe venit, cât şi pe avere. Un număr de 16 miliardari francezi au semnat o scrisoare deschisă prin care se oferă să facă o contribuţie voluntară majoră la buget. Şeful Ferrari, Luca di Montezemolo, a cerut impozite mai mari pentru bogaţi, spunând că are sentimentul că plăteşte prea puţin şi că nu se poate cere oamenilor simpli să fie solidari cu bogaţii care plătesc impozite mici. Franţa şi Spania analizează introducerea unei suprataxe temporare pe avere (circa 3% anual). Iar în Germania 50 dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri au creat grupul „Bogaţii pentru Impozitul pe Capital”, o formă a mişcării denumite deja în presa europeană „taxează-mă mai mult”. Propunerile vin în general din rândul societăţii civile pentru că guvernele de centru-dreapta din Europa, aşa-zis pro-afaceri, se tem să se taxeze singure mai mult. Ce nu înţeleg ele, şi se pare că nu înţeleg nici bogaţii României, este că nu poţi să faci afaceri când coeziunea socială se clatină. Rişti să ai tulburări de stradă, la o extremă, sau, în cazul mămăligii dâmboviţene, să scadă drastic consumul.
Pentru a fi credibilă, austeritatea trebuie să înceapă de sus în jos. Bogaţii trebuie să plătească mai mult, atât din motive de morală (au câştigat mai mult pe vremea creşterii economice, acum să suporte mai mult din criză), cât şi din motive pragmatice (spre deosebire de săraci, ei chiar îşi permit să plătească mai mult). Să nu aud argumentul conform căruia un bogat plăteşte mai mult şi acum în România; teoria utilităţii marginale explică de ce nu este adevărat (100 de lei înseamnă mult mai mult pentru cineva care câştigă 1.000 de lei decât pentru cineva care câştigă 1.000.000 lei). Dar unde trebuie să tragem linia, fără să afectăm firava clasă de mijloc?
Este nevoie de introducerea declaraţiilor de avere şi de venit pentru toată lumea. Vom putea taxa corect şi progresiv averea. Trebuie reintrodus impozitul progresiv (dar nu în scădere, între 8 şi 16%), ci cu 16% valoarea mediană. Trebuie eliminate orice forme de subvenţie pentru bogaţi (inclusiv impozitul mai mic pe tranzacţii imobiliare). Şi mai ales trebuie întărită aplicarea legii. România are mult mai mulţi bogaţi decât apar în acte (după venit). Apărând cota unică sau valoarea mică a impozitării proprietăţilor, precum şi orice subvenţii mascate, autorităţile îi apără de fapt pe bogaţi şi îi fac pe săraci să plătească de două ori.
Text apărut pe CriticAtac și în cotidianul Jurnalul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu