Iată că a trecut mai bine de 1 săptămână de la cedarea resurselor naturale ale României fără ca proprietarii de drept, românii, să fie întrebați, ori măcar măcar anunțați.
Catastrofă ecologică și socială iminentă, aprobată de guvernul Ponta.
În data de 4 Decembrie guvernul condus de Victor Ponta a dat 5 hotărîri, respectiv nr. 1184, 1185, 1186, 1187 și 1188, publicate în Monitorul Oficial nr. 838 din 12 Decembrie 2012, prin care este aprobată acțiunea de „explorare-dezvoltare-exploatare” în mai multe perimetre din vestul țării.
În perimetrul EX-4 Tulca România a concesionat rezervele noastre naturale către CLARA PETROLEUM LTD, o companie înființată în Anglia în anul 2008, care are un singur angajat și patron.
Înperimetrul EX-6 Curtici România a concesionat rezervele noastre naturale către MOL Hungarian Oil and Gas Public Limited Company împreună cu S.C. Expert Petroleum - S.R.L. MOL este o companie ungurească pe acțiuni, iar cel mai mare acționar este statul maghiar. S.C. Expert Petroleum - S.R.L. este o firmă înființată în 2005 și care în 2010 avea 15 angajați. Înperimetrul EX-2 Tria, România a concesionat rezervele noastre naturale către compania canadiană EAST WEST PETROLEUM CORP. companie care e descrisă astfel de Bloomberg Businessweek: ”The company focuses on unconventional natural gas resources, including shale gas, coal bed methane, and tight sandstone. ”
Înperimetrul EX-9 Păuliș, România a concesionat rezervele noastre naturale către compania S.C. UNIVERSAL PREMIUM - S.A., o societate din București cu 5 angajați.
Înperimetrul EX-11 Buziaș, România a concesionat rezervele noastre naturale tot către compania S.C. UNIVERSAL PREMIUM - S.A., firmă înființată în anul 2009.
În data de 19 martie 2012 atrăgeam atenția pe acest blog asupra pericolelor pe care le ascunde exploatarea gazelor de șist. Între timp filmul documentar „Gasland” cu subtitrare în Ro nu mai e disponibil la vechea adresă.
Postăm din nou acest documentar, de pe un nou link.
UPDATE
Nici noul link nu mai funcționează. Căutați documentarul, pe unde puteți, fiindcă observăm că cineva are grijă să șteargă toate urmele.
Nici acum, la mai bine de 1 lună de zile de la vânzarea resurselor republicii noastre, presa main-stream nu a aflat despre contractele cu pricina, ori știe și nu suflă un cuvânt despre asta. Poate suntem noi nebuni, deși nu credem că asemenea contracte se semnează în fiecare zi.
joi, 20 decembrie 2012
vineri, 7 decembrie 2012
Oscar Niemeyer s-a stins din viață
Un gigant al arhitecturii secolului XX, brazilianul Oscar Niemeyer a murit cu zece zile înainte de a împlini 105 ani. Îi aducem aici un ultim omagiu celui care a redesenat imaginea lumii în care trăim, dar, a pus mai presus de orice omul. A trăit și a muncit până în ultimele clipe ale vieții sale. El, omul Oscar Niemeyer este un exemplu pentru noi.
Oscar Niemeyer, un iubitor de viață, a fost comunist.
Relevant pentru noi este următorul răspuns dintr-un interviu publicat de cotidianul francez L'humanite. Iată ce răspunde într-un interviu marele arhitect:
HUMA: Your commitment as a communist ... Is it still the same?
NIEMEYER: I feel good about it, I’m still following the same path. I left school, coming from a bourgeois family. My grandfather was the Brazilian Minister of the Supreme Court. I understood right away that we had to change things. The path to change was the Communist Party. I joined the Party and have remained in the Party up to today, following all the ups and downs that life has imposed. When I talk about architecture, I usually say that life is more important than architecture. Architecture doesn’t change anything, life changes things much more than architecture. I think - and I keep saying this to my colleagues, to students - that to be a good architect it isn’t enough to complete your schooling. Above all, to really be an architect, to be creative, you have to know the lives of people, their misery, their suffering. The main thing is to be someone who manages to understand life, and one must understand that it is important to change the world. We are looking for coherence. Every Tuesday, we have meetings in my office with students, intellectuals, scientists, writers. We exchange ideas about philosophy, our political ideas, about the world: we want to understand life, change the lives of people, change human beings. Firstly, I am a pessimist: I think humans have a very narrow perspective, but we have to live honestly, live hand-in-hand with each other. But then, at a second level, I recognize that we have to be less pessimistic and a bit more realistic. We have to see that life is hard for people, each one with his or her own specific story. There are too many injustices. But commitment to the Communist Party provides hope, solidarity, and the realization that it is possible to struggle together for a better world.
Oscar Niemeyer, un iubitor de viață, a fost comunist.
Relevant pentru noi este următorul răspuns dintr-un interviu publicat de cotidianul francez L'humanite. Iată ce răspunde într-un interviu marele arhitect:
HUMA: Your commitment as a communist ... Is it still the same?
NIEMEYER: I feel good about it, I’m still following the same path. I left school, coming from a bourgeois family. My grandfather was the Brazilian Minister of the Supreme Court. I understood right away that we had to change things. The path to change was the Communist Party. I joined the Party and have remained in the Party up to today, following all the ups and downs that life has imposed. When I talk about architecture, I usually say that life is more important than architecture. Architecture doesn’t change anything, life changes things much more than architecture. I think - and I keep saying this to my colleagues, to students - that to be a good architect it isn’t enough to complete your schooling. Above all, to really be an architect, to be creative, you have to know the lives of people, their misery, their suffering. The main thing is to be someone who manages to understand life, and one must understand that it is important to change the world. We are looking for coherence. Every Tuesday, we have meetings in my office with students, intellectuals, scientists, writers. We exchange ideas about philosophy, our political ideas, about the world: we want to understand life, change the lives of people, change human beings. Firstly, I am a pessimist: I think humans have a very narrow perspective, but we have to live honestly, live hand-in-hand with each other. But then, at a second level, I recognize that we have to be less pessimistic and a bit more realistic. We have to see that life is hard for people, each one with his or her own specific story. There are too many injustices. But commitment to the Communist Party provides hope, solidarity, and the realization that it is possible to struggle together for a better world.
vineri, 30 noiembrie 2012
La multi ani România!
De 1 Decembrie le dorim tuturor românilor LA MULȚI ANI!
Nu uitați, puterea stă în unire și organizare, acesta este exemplul pe care strămoșii noștri ni l-au lăsat moștenire la 1 decembrie 1918.
Nu uitați, puterea stă în unire și organizare, acesta este exemplul pe care strămoșii noștri ni l-au lăsat moștenire la 1 decembrie 1918.
miercuri, 28 noiembrie 2012
De la revista 22 în presa europeană, cu ipocrizie
Avem ocazia să citim în presa europeană un material semnat de Alexandru Gussi și publicat în Revista 22. Pe cît de ipocrit este acest material pe atît de nonșalant e autorul în a califica o întreagă generație ca fiind „dezorientată”. Lasă că aveți voi grijă să-i orientați „cum trebuie” - cu fața spre panourile luminoase ce promovează reclame, și cu forța de muncă spre folosul celor ce nu se mai satură de avere și lux. După 23 de ani în care capitalismul victorios (au câștigat războiul rece, trebuie să recunoaștem) ne-a făcut să plătim cu vârf și îndesat naivitatea din 89, acum ne trezim că ni se spune că nu știm ce vrem. Atât mai puteți spune stimabililor? Desigur, e greu să ascunzi nemulțumirea populară, chiar și atunci când controlezi toată mass-media. În fine, mașina de propagandă capitalistă funcționează la presiune maximă în aceste zile, iar brațul înarmat al legii (capitaliste) asigură represiunea. O să vedem pentru cât timp mai pot manipula populația, deja abrutizată de imaginile fără noimă care ne promit fericirea, mereu amânată într-un viitor învăluit de aburii hi-tech.
Cîtă ironie, să pomeniți de revolta muncitorilor din 1987 (justificată de lipsurile materiale și nu însuflețită de ideologia capitalistă), o clasă socială pe care dvs. și alții de la revista 22 nu o înțelegeți și nici nu doriți să-i cunoașteți aspirațiile. Mai mult, susțineți cu ardoare politicile capitaliste care au dus la desființarea sindicatelor și dezbinarea clasei muncitorilor pe care-i invocați aici.
Ce mai știți voi (ăștia de la 22) să le dregeți din pix, că pe șantier, în soare sau ger, ori în fabrică unde-i mult zgomot și condiții grele de lucru sunt convins că nu ați fost.
Cîtă ironie, să pomeniți de revolta muncitorilor din 1987 (justificată de lipsurile materiale și nu însuflețită de ideologia capitalistă), o clasă socială pe care dvs. și alții de la revista 22 nu o înțelegeți și nici nu doriți să-i cunoașteți aspirațiile. Mai mult, susțineți cu ardoare politicile capitaliste care au dus la desființarea sindicatelor și dezbinarea clasei muncitorilor pe care-i invocați aici.
Ce mai știți voi (ăștia de la 22) să le dregeți din pix, că pe șantier, în soare sau ger, ori în fabrică unde-i mult zgomot și condiții grele de lucru sunt convins că nu ați fost.
luni, 19 noiembrie 2012
Gaza, o rană deschisă
Din spatele zidului ce înconjoară fâșia Gaza se aud strigăte de deznădejde și se varsă lacrimi.
Iată că ne aflăm în a cincea zi de bombardamente, iar numărul victimelor civile crește mereu. Nu putem rămâne indiferenți la ce se întâmplă și ne exprimăm aici punctul de vedere.
Dacă putem înțelege suprimarea unui dușman declarat, în cazul acesta un lider politic palestinian, în virtutea logicii războiului, nu înțelegem și nu acceptăm sub nici o formă acțiunile militare care fac victime printre civili, și mai ales printre copii. După ce statul Israel a ucis un lider al Hamas, continuă bombardamentele într-un oraș suprapopulat fără nici o justificare. Nu acesta este modul în care se rezolvă un conflict, ucigând copii și civili fără apărare.
Cerem (noi - Asociația victimelor capitalismului) imediat Consiliului de Securitate al ONU intervenția pentru aplanarea conflictului și sancționarea statului Israel.
Mă tem că occidentul nu va face nici un efort pentru oprirea masacrului, iar violențele vor continua. Însă noi, cetățenii obișnuiți, vom fi cu inima alături de copii și nu vom tolera niciunde și nicicând uciderea acestora.
marți, 13 noiembrie 2012
La debutul campaniei electorale
A început circul, iar niște firmituri tot mai pică pe ici pe colo.
O luptă ce se anunță aprigă își propune să ne ocupe timpul și spațiul timp de o lună de zile. Iată de ce îi acordăm acestui eveniment puțin spațiu. Desigur, doar pentru a spune că tot acest circ nu oferă nici o soluție. Nici o forță politică nu pare interesată de vreun plan ori program, iar asta se vede deja. Nu ne facem iluzii deșarte, indifirent cine câștigă (dintre cei cu șanse) situația va râmâne aceiași, poate cu mici diferențe. Aceste diferențe nu merită efortul de a merge la vot, iar acest lucru se va vedea printr-o prezență slabă la urne.
Ce e de făcut? Practic, nimic semnificativ. Dacă mergeți la vot măcar nu votați cu cei care au principii de dreapta.
Iar acum trebuie să spunem, pe scurt ce ne-a determinat să facem afirmațiile de mai sus. Cu mai bine de 2 săptămâni înainte de debutul campaniei electorale, au început să apară materiale publicitare ale partidelor în spațiul public. Evident că acest lucru era împotriva legilor care reglementează campaniile electorale. Unul dintre membrii „Asociației victimelor capitalismului” face, în nume propriu, o sesizare către Biroul Electoral Central. Așa cum era firesc, se produce o reacție, însă nu cea așteptată. În loc ca BEC să ia măsuri legale, trimite semnatarului sesizării (prin biroul de circumscripție județeană) un răspuns prin care respinge sesizarea, pe motiv că nu e documentată corespunzător. Sigur că sesizarea a indicat locul exact unde era amplasat panoul, dar asta nu era destul, ar fi trebuit să indice persoanele reprezentate acolo, sigla, culorile etc. Mai mult, BEC a comunicat că încă nu e înregistrat nici un candidat, deci nu au pe cine să cerceteze.
Probabil că era imposibil să se deplaseze la fața locului și să constate dânșii despre ce era vorba.
Acestea fiind datele, judecați voi.
Mulțumită blogului „de-civilizare” am urmărit discursul unui veritabil om politic, pe care-l voi reda mai jos.
Doamnelor și domnilor - Jose Mujica, președintele ales al Uruguaiului.
O luptă ce se anunță aprigă își propune să ne ocupe timpul și spațiul timp de o lună de zile. Iată de ce îi acordăm acestui eveniment puțin spațiu. Desigur, doar pentru a spune că tot acest circ nu oferă nici o soluție. Nici o forță politică nu pare interesată de vreun plan ori program, iar asta se vede deja. Nu ne facem iluzii deșarte, indifirent cine câștigă (dintre cei cu șanse) situația va râmâne aceiași, poate cu mici diferențe. Aceste diferențe nu merită efortul de a merge la vot, iar acest lucru se va vedea printr-o prezență slabă la urne.
Ce e de făcut? Practic, nimic semnificativ. Dacă mergeți la vot măcar nu votați cu cei care au principii de dreapta.
Iar acum trebuie să spunem, pe scurt ce ne-a determinat să facem afirmațiile de mai sus. Cu mai bine de 2 săptămâni înainte de debutul campaniei electorale, au început să apară materiale publicitare ale partidelor în spațiul public. Evident că acest lucru era împotriva legilor care reglementează campaniile electorale. Unul dintre membrii „Asociației victimelor capitalismului” face, în nume propriu, o sesizare către Biroul Electoral Central. Așa cum era firesc, se produce o reacție, însă nu cea așteptată. În loc ca BEC să ia măsuri legale, trimite semnatarului sesizării (prin biroul de circumscripție județeană) un răspuns prin care respinge sesizarea, pe motiv că nu e documentată corespunzător. Sigur că sesizarea a indicat locul exact unde era amplasat panoul, dar asta nu era destul, ar fi trebuit să indice persoanele reprezentate acolo, sigla, culorile etc. Mai mult, BEC a comunicat că încă nu e înregistrat nici un candidat, deci nu au pe cine să cerceteze.
Probabil că era imposibil să se deplaseze la fața locului și să constate dânșii despre ce era vorba.
Acestea fiind datele, judecați voi.
Mulțumită blogului „de-civilizare” am urmărit discursul unui veritabil om politic, pe care-l voi reda mai jos.
Doamnelor și domnilor - Jose Mujica, președintele ales al Uruguaiului.
vineri, 26 octombrie 2012
Masacrul de la Bani Walid
La mai bine de un an de la uciderea lui Gaddafi, Libia este aruncată în haos. CNT (Consiliul National de Tranziție) formațiune care, cu sprijinul NATO, a dat startul violențelor în Libia, nu s-a oprit nici astăzi, la 1 an după ce a preluat cu forța puterea în Libia. Atrocitățile pe care le-au comis pe întreg teritoriul libian au culminat zilele acestea cu masacrul de la Bani Walid. Oraș cu o populație de peste 85.000 de locuitori, Bani Walid a fost luat cu asalt de trupele guvernamentale și bombardat. Că așa au decurs lucrurile o să vedeți în link-urile de mai jos.
Luând act de masacrele pe care le comit trupele guvernamentale în Bani Walid, Rusia a depus în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluție pentru încetarea violențelor și soluționarea pașnică a acestui conflict. SUA, autointitulată apărător al drepturilor omului, a blocat această inițiativă, și deci, a condamnat la moarte sute de civili libieni.
Iată că acum mass-media occidentală tace, la fel și cea din România. Dacă acum mai bine de un an toți îl acuzau pe Gaddafi, pentru că, chipurile, ar fi un dictator sîngeros, deși libienii trăiau în pace și se bucurau de cel mai înalt standard de viață din Africa, acum aceiași occidentali închid ochii la masacrele comise de bandele susținute de NATO și puterile occidentale.
Care e beneficiul poporului libian? Nu pot să nu mă întreb, și nu pot să nu-i întreb pe liderii occidentali acest lucru.
ATENȚIE!
Link-ul către acest film conține legături către alte filme ale masacrului ce se petrece la Bani Walid. Acestea conțin scene și fotografii ale victimelor masacrului. Nu sunt recomandate a fi privite de către cei sub 18 ani, ori cei sensibili.
http://www.youtube.com/watch?v=4J1kLcEF2ng
Luând act de masacrele pe care le comit trupele guvernamentale în Bani Walid, Rusia a depus în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluție pentru încetarea violențelor și soluționarea pașnică a acestui conflict. SUA, autointitulată apărător al drepturilor omului, a blocat această inițiativă, și deci, a condamnat la moarte sute de civili libieni.
Iată că acum mass-media occidentală tace, la fel și cea din România. Dacă acum mai bine de un an toți îl acuzau pe Gaddafi, pentru că, chipurile, ar fi un dictator sîngeros, deși libienii trăiau în pace și se bucurau de cel mai înalt standard de viață din Africa, acum aceiași occidentali închid ochii la masacrele comise de bandele susținute de NATO și puterile occidentale.
Care e beneficiul poporului libian? Nu pot să nu mă întreb, și nu pot să nu-i întreb pe liderii occidentali acest lucru.
ATENȚIE!
Link-ul către acest film conține legături către alte filme ale masacrului ce se petrece la Bani Walid. Acestea conțin scene și fotografii ale victimelor masacrului. Nu sunt recomandate a fi privite de către cei sub 18 ani, ori cei sensibili.
http://www.youtube.com/watch?v=4J1kLcEF2ng
luni, 22 octombrie 2012
Anul alegerilor. Hai să-i mai prostim o dată.
Fiindcă se apropie alegerile, și fiindcă nu ar trebui să punem botul la spectacolul ce ni se desfășoară înaintea ochilor cu pretenția de „democrație”, vă propun să aruncăm o privire peste umăr. Adică, să vedem ce se mai petrece în țara stăpânilor. Că doar de acolo învață și-ai noștri meserie. Tupeul și ignoranța merg mână în mână.
Puteți citi întreg articolul aici: http://www.rollingstone.com/music/news/tom-morello-paul-ryan-is-the-embodiment-of-the-machine-our-music-rages-against-20120816
Puteți citi întreg articolul aici: http://www.rollingstone.com/music/news/tom-morello-paul-ryan-is-the-embodiment-of-the-machine-our-music-rages-against-20120816
miercuri, 10 octombrie 2012
Tupele românești din Afganistan servind docil interesele stăpânilor noștri
După o absență de cîteva luni, reluăm activitatea obișnuită pe blog. Săptămânal, ori mai des, vom publica informații alternative la fluxurile de știri controlate din birourile luxoase ale trîntorilor capitaliști și slugile acestora.
Spuneam că e probabil să asistăm la evenimente majore în cea de-a doua parte a acestui an. Iată că s-au întîmplat multe în acest timp, iar, în continuare, lumea fierbe. Situația în UE și în restul lumii e foarte instabilă. România, republica noastră, e departe de a ne oferi tot ceea ce un stat independent și suveran ar trebui să ofere cetățenilor săi. Că așa stau lucrurile o știți cu toții, nu trebuie demonstrat.
O dovadă a condiției de colonie a României este și misiunea trupelor române în Afganistan. Deși ni s-a spus, oficial, că misiunea militarilor români e una de menținere a păcii, situația din teren e alta. Priviți, mai jos, filmul unei zile obișnuite pentru militarii români din Afganistan. Poziții de tragerte în tranșee, puncte fortificate și foc automat, lucruri uzuale în orice război. Cred că avem dreptul să știm ce se întâmplă cu concetățenii noștrii, și de ce trebuie să plătim, în bani și în sânge, războiul altora.
Spuneam că e probabil să asistăm la evenimente majore în cea de-a doua parte a acestui an. Iată că s-au întîmplat multe în acest timp, iar, în continuare, lumea fierbe. Situația în UE și în restul lumii e foarte instabilă. România, republica noastră, e departe de a ne oferi tot ceea ce un stat independent și suveran ar trebui să ofere cetățenilor săi. Că așa stau lucrurile o știți cu toții, nu trebuie demonstrat.
O dovadă a condiției de colonie a României este și misiunea trupelor române în Afganistan. Deși ni s-a spus, oficial, că misiunea militarilor români e una de menținere a păcii, situația din teren e alta. Priviți, mai jos, filmul unei zile obișnuite pentru militarii români din Afganistan. Poziții de tragerte în tranșee, puncte fortificate și foc automat, lucruri uzuale în orice război. Cred că avem dreptul să știm ce se întâmplă cu concetățenii noștrii, și de ce trebuie să plătim, în bani și în sânge, războiul altora.
miercuri, 25 aprilie 2012
IDLE
Sunt nevoit să plasez blogul în stand-by. Activitatea obișnuită, de postare a cel puțin unui articol pe săptămînă, va fi reluată ceva mai tîrziu. Îmi cer scuze cititorilor și-i asigur că nu vom lăsa garda jos. Este nevoie în continuare de informație și de puncte de vedere care să ne arate și cealaltă fațetă a monedei.
Este foarte probabil ca în a doua parte a acestui an să fim martori, și poate actori, la evenimente majore. Încercați să faceți abstracție de campaniile electorale ale acestui an, sunt doar praf în ochi, o mascaradă a democrației. Deocamdată nu există forțe politice autentice în Romînia, care să reprezinte categorii ale populației și interesele acestora, sunt, așa cum bine știți, doar interese personale grupate în gașcă. Mediocritatea a învins, iar incompetența conduce. Societatea noastră este aproape dezintegrată, operă a unor minți înguste, fără viziune, dar obediente intereselor străine. Abandonul rațiunii și a spiritului critic în favoarea exercitării puterii prin frică și forță sunt caracteristicile zilelor noastre. Trebuie însă să fim încrezători pentru că ziua în care hidra capitalistă se va prăbuși sub propria greutate este aproape. Nu rămîne decît să ne ferim de sîngele ei otrăvit atunci cînd acesta va curge inundînd pămîntul.
Între timp vă recomand să citiți blogurile din lista de blogroll.
De 1MAI le doresc tuturor celor care muncesc să aibă parte de clipe fericite, iar celor care-i exploatează le doresc să aibă parte de exploatare.
Este foarte probabil ca în a doua parte a acestui an să fim martori, și poate actori, la evenimente majore. Încercați să faceți abstracție de campaniile electorale ale acestui an, sunt doar praf în ochi, o mascaradă a democrației. Deocamdată nu există forțe politice autentice în Romînia, care să reprezinte categorii ale populației și interesele acestora, sunt, așa cum bine știți, doar interese personale grupate în gașcă. Mediocritatea a învins, iar incompetența conduce. Societatea noastră este aproape dezintegrată, operă a unor minți înguste, fără viziune, dar obediente intereselor străine. Abandonul rațiunii și a spiritului critic în favoarea exercitării puterii prin frică și forță sunt caracteristicile zilelor noastre. Trebuie însă să fim încrezători pentru că ziua în care hidra capitalistă se va prăbuși sub propria greutate este aproape. Nu rămîne decît să ne ferim de sîngele ei otrăvit atunci cînd acesta va curge inundînd pămîntul.
Între timp vă recomand să citiți blogurile din lista de blogroll.
De 1MAI le doresc tuturor celor care muncesc să aibă parte de clipe fericite, iar celor care-i exploatează le doresc să aibă parte de exploatare.
luni, 19 martie 2012
Gazele de șist, o soluție?
GASLAND, sau cum se va transforma România în următorii ani.Un documentar realizat pe urmele exploatărilor gazelor de șist din SUA.
UPDATE
Semnează petiția împotriva gazelor de șist aici: http://www.petitieonline.com/nu_vrem_exploatarea_gazelor_de_sist_in_romania_prin_fractionare_h
O hartă a campurilor din vestul țării, concesionate de România corporațiilor străine
Dacă nu apare automat subtitrarea în Ro apăsați butonul cc.
miercuri, 7 martie 2012
duminică, 4 martie 2012
Cercetătorii francezi au descoperit că erbicidul produs de Monsanto - Roundup - este responsabil de distrugerea testosteronului, și duce la infertilitate masculină
Într-un recent studiu, realizat la Universitatea Caen Basse-Normandie, Franța, un grup de patru cercetători (Émilie Clair, Robin Mesnage, Carine Travert, Gilles-Éric Séralini) a scos la iveală nivelul ridicat de toxicitate al acestui tip de erbicid. Substanța activă (glyphosate) a celui mai răspândit erbicid, Roundup, produs de compania americană Monsanto, este responsabilă de distrugerea fertilității masculine, afecțiune ce se adăugă celorlalte 25 de afecțiuni ca, malformații ale nou-născuților, disfuncții ale ficatului și cancer.
ȘTIAȚI CĂ ACTUALUL MINISTRU AL AGRICULTURII, STELIAN FUIA, A FOST DIRECTOR LA COMPANIA AMERICANĂ MONSANTO?
Mai multe detalii puteți citi în acest articol publicat în limba engleză de NaturalNews.com
Monsanto's Roundup herbicide found to destroy testosterone, male fertility
Masacrul din Homs, prezentat de presa occidentală și interogat de noi
În filmul postat pe you tube de un ziarist britanic, și preluat apoi și de presa din Ro, ni se spune ce grozăvie au făsut soldații sirieni la Homs. Doar că urmărind filmul putem trage și alte concluzii.
Urmarind videoul prezentat de presa britanică putem vedea următoarele:
- acest conflict armat pare mai degraba unul etnic ori religios. Uitati-vă la acea demonstratie de pe straduta ingustă și veti observa printre altele un drapel al statului turc. (min. 5.56 - 5.59) Stat care, conform altor susrse jurnalistice livrează arme și muniție rebelilor.
- Am văzut doar rebeli trăgând cu armele înspre clădiri, unde așa cum spune ziaristul britanic sunt mii de persoane ce stau ascunse în case. (min. 2.18 - 2.30)
- Unde sunt în filmate bombardamentele zilnice de care vorbesc rebelii și presa occidentală?
- Vedem clădiri ale instituțiilor statului care sunt ținta bombardamentelor și a tirului rebelilor (min. 4.15 - 4.40) Pare-se că cei prinși în cursă, asupra cărora se lansează atacuri cu bombe și tiruri de foc automat sunt tocmai reprezentanții statului sirian și nu rebelii.
- Rebelii, adică opoziția pașnică, tocmai distrug și masacrează pe cei prinși într-o clădire a instituțiilor satului, și-i execută fără milă (min. 7.00 - 7.50). Dar ziariștii britanici au grijă să nu arate scene cu cei masacrați. Poate că vor arăta trupurile decedate mai tîrziu spunând că sunt victime ale tirurilor armatei.
- Ni se prezintă o coadă la brutărie, iar explicația ne-o dă brutarul. Este aglomerat pentru că lunetiștii iau mai multă pâine decât le trebuie. Hmm, păi cum, lunetiștii ăștia se plimbă în voie pe străzi, ai cui sunt de fapt lunetiștii - ai armatei siriene? (min. 8.30 - 8.40)
- Ni se prezintă o femeie a cărui fiu este împușcat, femeia spunînd că lunetiștii i-au omorăt fiul, după care ni se arată pieptul decedatului care avea un tatuaj cu mesaj de sustinere pentru președintele sirian. (min. 9.20 - 9.30) Ziaristul britanic are însă grijă să ne spună că glonțul care l-a omorît pe tînăr era dintr-o țeavă a armatei siriene. Or fi lunetiștii care stau la coadă la pâine?
Acestea au fost cele cîteva aspecte ale acestui film, care acuză guvernul de masacre fără să aducă nici o dovadă.
Nu știu de ce consideră propaganda occidentală că e suficient ca vocea unui ziarist britanic să explice niște imagini, iar noi să-l credem pe cuvânt.
Urmarind videoul prezentat de presa britanică putem vedea următoarele:
- acest conflict armat pare mai degraba unul etnic ori religios. Uitati-vă la acea demonstratie de pe straduta ingustă și veti observa printre altele un drapel al statului turc. (min. 5.56 - 5.59) Stat care, conform altor susrse jurnalistice livrează arme și muniție rebelilor.
- Am văzut doar rebeli trăgând cu armele înspre clădiri, unde așa cum spune ziaristul britanic sunt mii de persoane ce stau ascunse în case. (min. 2.18 - 2.30)
- Unde sunt în filmate bombardamentele zilnice de care vorbesc rebelii și presa occidentală?
- Vedem clădiri ale instituțiilor statului care sunt ținta bombardamentelor și a tirului rebelilor (min. 4.15 - 4.40) Pare-se că cei prinși în cursă, asupra cărora se lansează atacuri cu bombe și tiruri de foc automat sunt tocmai reprezentanții statului sirian și nu rebelii.
- Rebelii, adică opoziția pașnică, tocmai distrug și masacrează pe cei prinși într-o clădire a instituțiilor satului, și-i execută fără milă (min. 7.00 - 7.50). Dar ziariștii britanici au grijă să nu arate scene cu cei masacrați. Poate că vor arăta trupurile decedate mai tîrziu spunând că sunt victime ale tirurilor armatei.
- Ni se prezintă o coadă la brutărie, iar explicația ne-o dă brutarul. Este aglomerat pentru că lunetiștii iau mai multă pâine decât le trebuie. Hmm, păi cum, lunetiștii ăștia se plimbă în voie pe străzi, ai cui sunt de fapt lunetiștii - ai armatei siriene? (min. 8.30 - 8.40)
- Ni se prezintă o femeie a cărui fiu este împușcat, femeia spunînd că lunetiștii i-au omorăt fiul, după care ni se arată pieptul decedatului care avea un tatuaj cu mesaj de sustinere pentru președintele sirian. (min. 9.20 - 9.30) Ziaristul britanic are însă grijă să ne spună că glonțul care l-a omorît pe tînăr era dintr-o țeavă a armatei siriene. Or fi lunetiștii care stau la coadă la pâine?
Acestea au fost cele cîteva aspecte ale acestui film, care acuză guvernul de masacre fără să aducă nici o dovadă.
Nu știu de ce consideră propaganda occidentală că e suficient ca vocea unui ziarist britanic să explice niște imagini, iar noi să-l credem pe cuvânt.
joi, 1 martie 2012
Self-appointed revolutionaries shooting people in the streets – Homs eyewitness
Un articol interesant publicat de RT. Este Breaking News.
Interesant este că presa on-line din Romania a cam dat la fund subiectele legate de Siria.
People have been left without water or electricity as rebels destroy water pumps and power converters. Civilians are forced to stay inside as snipers shoot from the rooftops.
RT in Damascus managed to contact an eyewitness in Homs, who says self-proclaimed revolutionaries are killing civilians in the streets. Galina says leaving home is out of the question, as snipers “can shoot you in the back.”
“They kill both young and old. They steal people from their homes and chop them into pieces, put them in plastic bags and throw them out!”
She claims rumors are spreading of gunmen from France, Lebanon and Tunisia killing Syrians.
“They mostly kill Christians here,” she says.
Galina says people in Homs support the Assad government and want “the revolution” to be over.
Earlier reports said rebels left Homs under pressure from Assad’s forces, but threatened to retaliate.
Mai jos vedeți cîteva declarații ale martorilor oculari din Homs.
Interesant este că presa on-line din Romania a cam dat la fund subiectele legate de Siria.
People have been left without water or electricity as rebels destroy water pumps and power converters. Civilians are forced to stay inside as snipers shoot from the rooftops.
RT in Damascus managed to contact an eyewitness in Homs, who says self-proclaimed revolutionaries are killing civilians in the streets. Galina says leaving home is out of the question, as snipers “can shoot you in the back.”
“They kill both young and old. They steal people from their homes and chop them into pieces, put them in plastic bags and throw them out!”
She claims rumors are spreading of gunmen from France, Lebanon and Tunisia killing Syrians.
“They mostly kill Christians here,” she says.
Galina says people in Homs support the Assad government and want “the revolution” to be over.
Earlier reports said rebels left Homs under pressure from Assad’s forces, but threatened to retaliate.
Mai jos vedeți cîteva declarații ale martorilor oculari din Homs.
marți, 21 februarie 2012
164 de ani de la publicarea manifestului comunist
Astăzi se împlinesc 164 de ani de cînd Karl Marx și Friedrich Engels au publicat „Manifestul Comunist”. Întîmplător sau nu aspectele acestui document ne privesc în mare măsură și astăzi. Deși lumea s-a schimbat în acest interval, aceste schimbări nu au fost decât de suprafață, de formă, fără ca raportul de forțe între clasa celor avuți (capitaliștii) și clasa celor exploatați (salariații) să fie schimbat semnificativ.
De aceea credem că legitimitatea acestui document rămîne valabilă, iar noi putem să ducem lupta noastră mai departe.
Sigur că realitățile economice astăzi sunt diferite de cele din sec. XIX, dar asta nu ne împiedică să găsim soluții adecvate actualelor condiții. Premizele care au stau la baza publicării acestui document sunt, din păcate, și astăzi valabile. De aceea principiile exprimate atunci sunt și astăzi valide.
Cîteva fragmente ale acestui document:
„Istoria tuturor societăților de pînă azi este istoria luptelor de clasă.
Condiția esențială pentru existența și dominația clasei burgheze este acumularea bogăției în mîinile unor particulari, formarea și sporirea capitalului; condiția existenței capitalului este munca salariată. Munca salariată se întemeiază exclusiv pe concurența muncitorilor între ei. Progresul industriei, al cărui purtător involuntar și pasiv este burghezia, înlocuiește izolarea muncitorilor, izvorîtă din concurență, cu unirea lor revoluționară prin asociație. Cu dezvoltarea marii industrii, burgheziei îi fuge, așadar, de sub picioare însăși baza pe care ea produce și-și însușește produsele. Ea produce, înainte de toate, pe proprii ei gropari. Pieirea ei și victoria proletariatului sînt deopotrivă de inevitabile.
Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă și întreaga producție va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociați, atunci puterea publică își va pierde caracterul ei politic. În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se unește în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluție, devine clasă dominantă și, ca clasă dominantă, desființează vechile relații de producție făcînd uz de forță, atunci el desființează, o dată cu aceste relații de producție, și condițiile de existență ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere, și, prin aceasta, propria sa dominație de clasă.
Locul vechii societății burgheze, cu clasele și antagonismele ei de clasă, îl ia o asociație în cadrul căreia dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiția pentru dezvoltarea liberă a tuturora.”
De aceea credem că legitimitatea acestui document rămîne valabilă, iar noi putem să ducem lupta noastră mai departe.
Sigur că realitățile economice astăzi sunt diferite de cele din sec. XIX, dar asta nu ne împiedică să găsim soluții adecvate actualelor condiții. Premizele care au stau la baza publicării acestui document sunt, din păcate, și astăzi valabile. De aceea principiile exprimate atunci sunt și astăzi valide.
Cîteva fragmente ale acestui document:
„Istoria tuturor societăților de pînă azi este istoria luptelor de clasă.
Condiția esențială pentru existența și dominația clasei burgheze este acumularea bogăției în mîinile unor particulari, formarea și sporirea capitalului; condiția existenței capitalului este munca salariată. Munca salariată se întemeiază exclusiv pe concurența muncitorilor între ei. Progresul industriei, al cărui purtător involuntar și pasiv este burghezia, înlocuiește izolarea muncitorilor, izvorîtă din concurență, cu unirea lor revoluționară prin asociație. Cu dezvoltarea marii industrii, burgheziei îi fuge, așadar, de sub picioare însăși baza pe care ea produce și-și însușește produsele. Ea produce, înainte de toate, pe proprii ei gropari. Pieirea ei și victoria proletariatului sînt deopotrivă de inevitabile.
Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă și întreaga producție va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociați, atunci puterea publică își va pierde caracterul ei politic. În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se unește în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluție, devine clasă dominantă și, ca clasă dominantă, desființează vechile relații de producție făcînd uz de forță, atunci el desființează, o dată cu aceste relații de producție, și condițiile de existență ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere, și, prin aceasta, propria sa dominație de clasă.
Locul vechii societății burgheze, cu clasele și antagonismele ei de clasă, îl ia o asociație în cadrul căreia dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiția pentru dezvoltarea liberă a tuturora.”
joi, 16 februarie 2012
Criza Siriană. O problemă creată în laboratoarele occidentale?
Nu știm cu adevărat ce se petrece acolo. Nu cred însă că situația poate fi prezentată în alb și negru, în ăia buni și ăia răi. Mai degrabă cred că este o poveste fabricată de propaganda SUA. Ce mă face să cred asta? Simplu, în imaginiea de mai jos, descărcată de pe site-ul oficial de știri sirian www.sana.sy, vă rog să observați cum arată femeile (fetele) din staful președintelui. Astăzi am încercat în repetate rînduri să accesez agentia siriană de știri, ați ghicit, pagina este inaccesibilă. Să fie cenzura de vină?
În partea stângă e președintele care vorbește la un miting. Priviți fetele din centru și din dreapta jos. Dacă măriți poza puteti să vedeti cîteva și în mulțime. Oare Siria nu e o țară musulmană, în Siria n-ar trebui să vedem doar femei îmbrăcate în burka? Asta vrea să ne facă să credem mașinăria de propagandă occidentală. Reformele pe care le face Siria la ora actuală se pare că nu sunt pe placul occidentului.
În partea stângă e președintele care vorbește la un miting. Priviți fetele din centru și din dreapta jos. Dacă măriți poza puteti să vedeti cîteva și în mulțime. Oare Siria nu e o țară musulmană, în Siria n-ar trebui să vedem doar femei îmbrăcate în burka? Asta vrea să ne facă să credem mașinăria de propagandă occidentală. Reformele pe care le face Siria la ora actuală se pare că nu sunt pe placul occidentului.
miercuri, 15 februarie 2012
Anti-ACTA
Două poziții mi-au atras atenția săptămâna asta.
Prima, este o fotografie a unui protest anti-ACTA, care, culmea, a fost imortalizat și ștampilat ca proprietate a „Jurnalul național” printr-un watermark plasat în stânga sus. I-ar putea da în judecată autorii protestului, nu credeți? :))
A doua poziție anti-ACTA, este cea a lui Romeo Anghelache, publicată pe blogul Humanist, la care mă solidarizez și o reproduc mai jos.
ACTA i’o porcărie, pen’că
1. “proprietatea intelectuală” (PI) i’o tâlhărie și
2. servește doar celor deja bogați ce se’mbogățesc din intermediere.
PI i’o tâlhărie pen’că nu există o origine a PI. Dac’am lua PI în serios, atunci am avea un ins care se’mproprietărește cu PI la momentul t, până la momentul t, insu’ a cules resurse din mediu și le’a transformat, dacă, pe care le declară PI. Dacă PI implică o plată pt. accesu’ la ea, atunci proprietaru’ PI trebuie să demonstreze c’a plătit pt. toate resursele care l’au abilitat să creeze PI, apoi să demonstreze că a creat ceva ce nu exista înainte.
Da’ resursele care l’au abilitat (comunicarea) nu pot fi plătite pen’că nu pot fi enumerate și nici cuantificate, sunt inefabile, la fel cu creația. Așa că a’ți asuma PI înseamnă o tâlhărie: aduni de unde nimeni nu cere vreo plată, apoi ceri o plată pe ce’ai adunat.
Deci PI e o formă de abuz de putere echivalent cu tâlhăria. Folosești munca sau existența altora să te dai tu proprietar PI. Du’te’n măta.
O tâlhărie are nevoie de sprijinu’ legii să poată deveni standard social, de unde ACTA, prin care proprietarii de PI recunosc că nu pot să’și protejeze PI pt. c’o fac prin abuz de termeni, și cer ca Statul să impună legi prin care inefabilu’, comunicarea, se plătește și se administrează ca resursă. Asta ar hrăni ș’o grămadă de specialiști în nimic care s’ar implica în administrarea PI, ce să facă toți absolvenții în “științe” politice? Dacă tot ești parazit și prost, măcar să fie o lege acolo care să zică că ți se cuvine să trăiești și tu din tâlhărie.
D’aia se cuvine un venit minim necondiționat ca principiu’ constituțional, tocmai ca derizoriii ăștia să nu vină cu căcaturi gen ACTA: dacă tot v’ați născut, s’aveți și voi din ce trăi fără s’o mai dați cotită și s’abuzați vocabularu’. Vă faceți iluzii oricum, ăștia de vreți bani pe vorbe, c’o să vă’mbogățiți, o să se’mbogățească avocații ș’alte creaturi ne-”creatoare” din “munca” voastră d’a fi voi înșivă.
PI sau ACTA ar avea sens să protejeze doar extratereștrii, care, dacă apar pe pământ cu PI, măcar e posibil ca PI a lor să nu rezulte din interacția cu noi, tereștrii.
Pe pământ, PI s’ar cuveni doar unuia care se naște din aer, nu se mișcă și nu interacționează cu nimeni și nimic, apoi careva trece pe lângă el și zice: “cât vrei pe proprietatea ta intelectuală?”. Da’ proprietaru’ nostru n’ar ști să răspundă pen’că nu știe vorbi, habar n’are ce’nseamnă “cât vrei pe” și nici gând despre ce’i aia PI, nu mai pun la socoteală că el nu există.
Care bovină a semnat ACTA în numele meu? DEMISIA, a ta ș’a cui te’a pus! papagali nenorociți. plancton.
P.S. Într’o lume în care rahaturi ca ACTA sunt legi, dai în fandacsie și paranoia: văd persoane umblând tăcute, căutând suspicioși pe careva care le “fură” PI, de exemplu culoarea la fular, persoane care au un automat lipit pe frunte care marchează fiecare cuvânt scos: 10 cenți, 15 cenți…jalnic, bre.
ACTA e un atac la comunicare, în esență, e atac la om.
ACTA transformă orice gând într’o chitanță.
Un sistem care acceptă ACTA, sau orice echivalent cu ACTA, e un sistem ilegitim: nu mai reprezintă decât puterea celor cu avere și pe prostu’ care crede că gândește.
Muie capitalismului.
Prima, este o fotografie a unui protest anti-ACTA, care, culmea, a fost imortalizat și ștampilat ca proprietate a „Jurnalul național” printr-un watermark plasat în stânga sus. I-ar putea da în judecată autorii protestului, nu credeți? :))
A doua poziție anti-ACTA, este cea a lui Romeo Anghelache, publicată pe blogul Humanist, la care mă solidarizez și o reproduc mai jos.
ACTA i’o porcărie, pen’că
1. “proprietatea intelectuală” (PI) i’o tâlhărie și
2. servește doar celor deja bogați ce se’mbogățesc din intermediere.
PI i’o tâlhărie pen’că nu există o origine a PI. Dac’am lua PI în serios, atunci am avea un ins care se’mproprietărește cu PI la momentul t, până la momentul t, insu’ a cules resurse din mediu și le’a transformat, dacă, pe care le declară PI. Dacă PI implică o plată pt. accesu’ la ea, atunci proprietaru’ PI trebuie să demonstreze c’a plătit pt. toate resursele care l’au abilitat să creeze PI, apoi să demonstreze că a creat ceva ce nu exista înainte.
Da’ resursele care l’au abilitat (comunicarea) nu pot fi plătite pen’că nu pot fi enumerate și nici cuantificate, sunt inefabile, la fel cu creația. Așa că a’ți asuma PI înseamnă o tâlhărie: aduni de unde nimeni nu cere vreo plată, apoi ceri o plată pe ce’ai adunat.
Deci PI e o formă de abuz de putere echivalent cu tâlhăria. Folosești munca sau existența altora să te dai tu proprietar PI. Du’te’n măta.
O tâlhărie are nevoie de sprijinu’ legii să poată deveni standard social, de unde ACTA, prin care proprietarii de PI recunosc că nu pot să’și protejeze PI pt. c’o fac prin abuz de termeni, și cer ca Statul să impună legi prin care inefabilu’, comunicarea, se plătește și se administrează ca resursă. Asta ar hrăni ș’o grămadă de specialiști în nimic care s’ar implica în administrarea PI, ce să facă toți absolvenții în “științe” politice? Dacă tot ești parazit și prost, măcar să fie o lege acolo care să zică că ți se cuvine să trăiești și tu din tâlhărie.
D’aia se cuvine un venit minim necondiționat ca principiu’ constituțional, tocmai ca derizoriii ăștia să nu vină cu căcaturi gen ACTA: dacă tot v’ați născut, s’aveți și voi din ce trăi fără s’o mai dați cotită și s’abuzați vocabularu’. Vă faceți iluzii oricum, ăștia de vreți bani pe vorbe, c’o să vă’mbogățiți, o să se’mbogățească avocații ș’alte creaturi ne-”creatoare” din “munca” voastră d’a fi voi înșivă.
PI sau ACTA ar avea sens să protejeze doar extratereștrii, care, dacă apar pe pământ cu PI, măcar e posibil ca PI a lor să nu rezulte din interacția cu noi, tereștrii.
Pe pământ, PI s’ar cuveni doar unuia care se naște din aer, nu se mișcă și nu interacționează cu nimeni și nimic, apoi careva trece pe lângă el și zice: “cât vrei pe proprietatea ta intelectuală?”. Da’ proprietaru’ nostru n’ar ști să răspundă pen’că nu știe vorbi, habar n’are ce’nseamnă “cât vrei pe” și nici gând despre ce’i aia PI, nu mai pun la socoteală că el nu există.
Care bovină a semnat ACTA în numele meu? DEMISIA, a ta ș’a cui te’a pus! papagali nenorociți. plancton.
P.S. Într’o lume în care rahaturi ca ACTA sunt legi, dai în fandacsie și paranoia: văd persoane umblând tăcute, căutând suspicioși pe careva care le “fură” PI, de exemplu culoarea la fular, persoane care au un automat lipit pe frunte care marchează fiecare cuvânt scos: 10 cenți, 15 cenți…jalnic, bre.
ACTA e un atac la comunicare, în esență, e atac la om.
ACTA transformă orice gând într’o chitanță.
Un sistem care acceptă ACTA, sau orice echivalent cu ACTA, e un sistem ilegitim: nu mai reprezintă decât puterea celor cu avere și pe prostu’ care crede că gândește.
Muie capitalismului.
miercuri, 8 februarie 2012
Grecii luptă pentru țara lor
Poporul grec continuă lupta. Ieri au avut loc proteste masive la Atena. Greci nu vor să plătească ce au furat alții.
vineri, 3 februarie 2012
Românii sub capitalism
Sub acest titlu generic vom posta materiale legate de viața omului obișnuit din România.
Mai jos veți citi interviul realizat de Vladimir Bortun cu un angajat de la eMag, publicat pe site-ul CriticAtac în noua serie de articole „Noua iobăgie”.
VB: Din ce an?
AE: Din 2009.
VB: Şi cu ce te ocupi acolo?
AE: Lucrez la unul dintre depozitele lor din Bucureşti. Sunt operator PC şi operator facturare. Fac mai multe lucruri: scot facturile, le sortez şi le dau colegilor ca să găsească produsele; îmi îndrum colegii să găsească produsele, le dau reperele.
VB: Presupun că ai contract de muncă, nu?
AE: Da, sigur.
VB: Cât scrie în contractul tău că trebuie să lucrezi? Câte zile pe săptămână şi câte ore pe zi?
AE: 5 zile pe săptămână, de luni până vineri, şi 8 ore pe zi plus o oră de pauză. Asta scrie în contract. Când m-am angajat, mi-au spus – fără s-o treacă în contract – că, o dată la cinci săptămâni, voi mai lucra două ore sâmbăta.
VB: În afară de stipulaţia asta, de a munci două ore sâmbăta din cinci în cinci săptămâni, s-a întâmplat să munceşti mai mult decât prevede în contract?
AE: În primele trei luni, se întâmpla ca, la 2-3 zile, să muncesc 1-2 ore peste program.
VB: Pentru că îţi cereau ei asta?
AE: Da, îmi cereau ei.
VB: De ce?
AE: Ca să se termine treaba, până la ultima comandă.
VB: Treaba era dată la începutul zilei sau se adăuga pe parcursul zilei?
AE: Se adăuga pe parcursul zilei. Nu aveau o limită, forţau mereu. Iar după primele trei luni acolo, lucrurile s-au înrăutăţit.
VB: Adică?
AE: Adică am început să stăm tot mai mult peste program, să fim chemaţi şi sâmbăta şi duminica la serviciu, ca să terminăm treaba pe care n-o făcusem în timpul săptămânii.
VB: De ce nu terminaţi treaba în timpul săptămânii?
AE: Din cauza lor – erau prea multe comenzi, noi prea puţini, iar ei nu ştiau să se organizeze.
VB: Vă obligă să veniţi şi în weekend?
AE: Practic, ne obligă, pentru că ne lasă de înţeles că nu ne prelungesc contractele, că ne dau afară dacă nu venim şi în weekend-uri sau nu stăm peste program în timpul săptămânii.
VB: Şi s-a întâmplat să dea afară pe cineva din cauza asta?
AE: Da, au fost deja vreo trei cazuri. Le-au desfăcut contractele. Pe alţii doar i-au retrogradat din funcţie.
VB: Şi cum au justificat aceste măsuri?
AE: Pe motiv de indisciplină. Oricum, dacă vor să te dea afară, găsesc ei un motiv.
VB: Cam cât de des se întâmplă să vă ţină peste program?
AE: Păi, anul ăsta am stat aproape în fiecare zi peste program, atât în prima tură, cât şi în tura a doua.
VB: Tura întâi cât durează în mod normal?
AE: De la 9 la 18:30.
VB: Şi până la cât ai stat, uneori?
AE: Până la 21-22. Deci lucram 12 sau 13 ore.
VB: Iar tura a doua?
AE: În tura a doua, ar trebui să stăm de la 12 la 21, dar în ultimele două luni am stat până la 3-4 dimineaţa, aproape în fiecare zi. Până acum două luni, ne ţineau, în tura a doua, „doar” până la miezul nopţii, deci 12 ore. Acum stăm câte 13, 14, 15 ore, ca să terminăm comenzile.
VB: Zi de zi?
AE: Zi de zi.
VB: Şapte zile din şapte?
AE: Şapte zile din şapte.
VB: Vă cheamă şi sâmbăta, şi duminica?
AE: Da, dar fiindcă suntem deja foarte obosiţi, ne ţin „doar” 12 ore în weekend.
VB: Câte săptămâni la rând ai lucrat şapte zile din şapte?
AE: O lună şi jumatate.
VB: O lună şi jumatate, zi de zi?
AE: Da, zi de zi.
VB: Şi cât ai muncit, în medie, în fiecare zi?
AE: 12 ore.
VB: Dar cel mai mult cât ai stat?
AE: 18 ore.
VB: 18 ore într-o zi?!
AE: 18 ore. A fost într-o marţi. Am stat de la 9 dimineaţa până la 3 dimineaţa a doua zi. Am ajuns acasă la 4 jumate şi m-am trezit la 8, ca să mă întorc la 10. Şi am stat încă 12 ore, iar în următoarele două zile, joi şi vineri, am stat conform programului normal, câte 9 ore.
VB: Te-a afectat acest program, din punct de vedere fizic?
AE: Da, sunt pur şi simplu extenuat. Câteodată, nu mai pot să mă ridic din pat.
VB: Ai avut colegi care au avut mai mult de suferit de pe urma acestui program de muncă?
AE: Da, unor colegi din depozit, care caută produsele, le-au apărut varice. Alt coleg, care lucrează la colete, a stat două luni în concediu medical, din cauză că a făcut apă la genunchi de la atâta muncă. Altui coleg – era miezul nopţii – i s-a blocat spatele, aşa că a venit ambulanţa şi l-a dus la spital. Sunt o grămadă de cazuri. Altul a trebuit să facă infiltraţii din cauza problemelor la coloană, apărute de la cărat. Altă dată, o fată a leşinat şi abia au fost de acord să o trimită cu o maşină acasă, nici măcar n-au chemat o ambulanţă. Dar cele mai multe cazuri sunt cu probleme de spate, de la cărat.
VB: Au primit concediu medical, ca să se recupereze?
AE: Au primit, dar când s-au întors la muncă, au fost pedepsiţi: ori retrogradaţi din postul pe care-l aveau şi puşi să muncească mai mult, ori daţi afară – nu li s-au mai prelungit contractele.
VB: Poţi să-mi dai un exemplu de acest fel?
AE: Da, cel care a făcut apă la genunchi, care a stat două luni în concediu medical. Nu a răspuns la telefon în acest interval, dar anunţase deja că nu poate veni la muncă şi din ce cauze. A adus la contabilitate toate actele necesare, inclusiv cele care dovedeau problema de care suferea. Dar când s-a întors la muncă, i s-a reproşat că n-a răspuns la telefon şi că totul e o invenţie, că nu avusese apă la genunchi, dar dăduse bani la medicul de familie ca să ia un concediu mai lung. Aşa că i s-a desfăcut contractul.
VB: Aveau vreo dovadă că îşi mituise medicul de familie?
AE: Nu, normal că n-aveau.
VB: Şi, din ce ştii tu, chiar avusese apă la genunchi?
AE: Da, chiar a avut apă la genunchi. Şi chiar s-a întors mai devreme la muncă, fiindcă doctorul îi spusese să stea două-trei luni acasă, fiindcă nu trebuia să mai meargă, nu trebuia să mai stea în picioare.
VB: Sunt accidente la locul de muncă? Care sunt condiţiile de protecţie a muncii?
AE: Din câte ştiu, până acum nu s-a întâmplat nimic grav, dar condiţiile de protecţie a muncii sunt slabe şi dacă mai pui şi oboseala, riscul de accident e şi mai mare. Crezi că un stivuitorist care lucrează 14-15 ore pe zi poate fi concentrat mereu la maxim? După atâta muncă, oboseşte şi devine mai neglijent. Nu ştii ce se poate întâmpla.
VB: Revenind la orele suplimentare, vi le plătesc?
AE: Le plătesc, dar dacă nu stai peste program, nu ţi le mai plătesc pe cele pe care le-ai făcut deja. De exemplu, dacă ieri ai stat 5 ore peste program, iar azi nu mai stai şi pleci când prevede programul, atunci n-o să-ţi mai plătească orele muncite ieri.
VB: Deci penalizările astea se fac pentru că pleci la timp şi nu vrei să mai stai peste program?
AE: Da, exact.
VB: Şi penalizările sunt doar din bonusuri sau şi din salariu?
AE: Doar din bonusuri, de salariu nu se ating niciodată. Dar bonusurile din care îţi taie sunt ale tale, sunt munca ta.
VB: E singurul motiv pentru care vă taie din bonusuri?
AE: Nu, mai e ceva. La noi, la depozit, se mai fură din când în când. Deşi sunt camere de supraveghere peste tot, se fură şi nimeni nu e prins, decât rar. Din acest motiv, ca să amortizeze pierderile, ne scad din bonusuri. Deci, practic, noi facem ore suplimentare şi plecăm extenuaţi de-acolo şi ca să plătim pentru produsele furate, de parcă ar fi vina noastră, a tuturor, că se fură şi că ei nu sunt în stare să găsească hoţii. De fapt, am impresia că nici nu se chinuiesc prea tare să-i găsească. Parcă le convine situaţia, ca să ne pună să stăm şi mai mult peste program, fără să ne plătească aşa cum se cuvine.
VB: Mai sunt şi alte tipuri de pedepse dacă nu stai peste program?
AE: Da, te retrogradează sau îţi dau mai mult de muncă sau chiar te dau afară. Îţi spun că nu mai vii de a doua zi.
VB: Pentru că nu stai peste program?
AE: Pentru că nu stai peste program, da. Asta e deja o regulă la eMAG.
VB: Apropo de program, la început ai zis că aveţi pauză de masă câte o oră pe zi. Se respectă pauza asta?
AE: Nu. Dacă tu trebuie să iei pauza la ora 13 sau la 15, în funcţie de cum pica turele, ţi se mai dă de muncă pentru o oră sau două până să-ţi poţi lua pauza. Şi se întâmplă foarte des, la mai toţi angajaţii.
VB: A încercat vreunul dintre voi să-şi exprime nemulţumirea faţă de aceste lucruri?
AE: Da, iar cine a făcut asta a fost pedepsit. I s-au dat bonusuri mai mici…
VB: …pentru munca pe care o făcuse deja?
AE: Da. Sau nu i se dau deloc. Alteori, te înjură sau te ameninţă cu bătaia. A fost şi un caz în care unul dintre liderii de echipă i-a băgat mâna în gât unui subaltern pentru că îl contrazisese.
VB: Mi-ai spus că au fost concediaţi oameni pentru că n-au vrut să stea peste program. Au existat şi alte tipuri de concedieri care să ţi se pară nedrepte?
AE: Da. Ultimul caz la care am asistat s-a petrecut acum două săptămâni, când a venit la noi în inspecţie patronul eMAG, Iulian Stanciu. L-a văzut pe un băiat de la „Recepţie marfă” că stătea degeaba în momentul respectiv şi i-a spus celui mai important lider de echipă de la noi: „Uite, mă, dacă e să-l vezi că stă, dă-l afară. Uite-l pe-ăla! Dă-l afară!”. Şi după câteva ore a fost o şedinţă – fără Iulian Stanciu, care plecase –, iar directorul depozitului l-a dat afară pe colegul meu, că aşa i se spusese.
VB: Dar el de ce stătea degeaba?
AE: Pentru că aştepta o maşină să vină la rampă.
VB: Deci el nu avea, în momentul ăla, nimic de făcut?
AE: Da, nimic. Aştepta maşina ca să-şi poată continua munca. Şi era un tip serios. Lucra de două luni jumate, pe un contract de trei luni, deci mai avea câteva zile. Şi i-au desfăcut contractul.
VB: Care ar fi atitudinea generală a superiorilor faţă de subordonaţi?
AE: Foarte urâtă. Se ţipă, se urlă, se înjură, se jigneşte, se ameninţă cu bătaia.
VB: S-a ajuns vreodată la bătaie?
AE: Doar între colegi. Plus unii lideri de echipă care baga mâna în gât subordonaţilor. În rest, suntem înjuraţi de mamă, ameninţaţi cu bătaia…
VB: Dar şefii ăştia ai voştri sunt, la rândul lor, înjuraţi de şefii lor?
AE: Nu, nu, nu. Ei, între ei, se respectă.
VB: Care ei? Ce funcţii ocupă aceşti şefi?
AE: Lideri de echipă. Team leader-i. Unul e şef de depozit, altul e şef la coletare, altul e şef la asamblare, altul e la facturare, altul e la recepţie.
VB: Voi câţi oameni sunteţi acolo?
AE: Înainte, eram 80. Dar acum, în ultima vreme, fiind foarte multe comenzi, firma fiind în ascensiune şi numărul unu pe piaţă – cel mai tare magazin de comerţ online din Romania şi din Europa de Est, ca cifră de afaceri…
VB: …cel mai tare pe domeniul lui sau în general?
AE: În general. Aşa că am ajuns la 125-130 de inşi.
VB: Acolo unde lucrezi tu?
AE: Da.
VB: Şi, per total, câţi sunteţi?
AE: Nu ştiu exact. Din ce-am auzit, cam 500 şi ceva.
VB: Cu colegii cum te înţelegi?
AE: Nu suntem un colectiv unit. Fiecare e pe cont propriu acolo. Nu există solidaritate.
VB: De ce crezi că se întâmplă aşa?
AE: Ca să se pună bine cu şefii. Liderii de echipă le cer subordonaţilor să le spună dacă cineva nu face ce trebuie şi le promit, pentru asta, bonusuri mai mari. Practic, se încurajează „turnătoria”.
VB: Există vreo formă de organizare sindicală la eMAG?
AE: Nu, încă nu s-a format aşa ceva. Dacă era aşa, poate ni se respectau şi nouă drepturile.
VB: Dar s-a încercat vreodată formarea unui sindicat?
AE: Nu. La noi, la depozit, am vrut, la un moment dat, să facem un grup de 20-30 de inşi din toate departamentele, care să ceară drepturile în numele tuturor şi care, dacă nu li se acceptau cererile, să plece toţi, în bloc. Asta am vrut, dar nu s-a putut.
VB: De ce nu s-a putut?
AE: Celor mai mulţi li s-a făcut frică. Au chirii, au familii şi depind prea mult de banii pe care-i primesc la eMAG. N-au cum să renunţe la slujbă, aşa că acceptă orice.
VB: Şi dacă aţi fi reuşit să vă organizaţi, care ar fi fost cererile voastre?
AE: Să ni se respecte programul, să ni se mărească salariile şi să fie mai mult respect pentru angajaţi.
VB: Chiar, în condiţiile date, pe care mi le-ai descris aici, tu ce salariu ai?
AE: 1400 de lei.
VB: Şi cu bonusuri, la cât ajungi?
AE: Cu bonusurile, dacă le iau şi nu sunt penalizat, ajung undeva in jur de 2000 de lei.
VB: Dacă ar fi după tine, să poţi alege cu adevărat, ai face ore suplimentare?
AE: Aş face dacă aş avea salariul mai mare şi bonusurile mai mari şi dacă ar exista respect faţă de noi şi faţă de munca depusă pentru firmă. Dar cu siguranţă n-aş face atâtea ore suplimentare.
VB: Deci voi faceţi aceste ore suplimentare mai mult pentru că sunteţi ameninţaţi?
AE: Da.
VB: Că dacă nu le faceţi, vi se scade din bonusuri.
AE: Da. Sau suntem daţi afară.
VB: Sau sunteţi retrogradaţi.
AE: Sau aşa.
VB: Să înţeleg, din tot ce mi-ai spus, că la eMAG e mai degrabă rău decât bine?
AE: Da, clar.
VB: Atunci – te-ar putea întreba cineva – de ce nu pleci în altă parte?
AE: Pentru că, pur şi simplu, n-am avut timp să-mi caut altceva, tocmai din cauza programului de muncă prea încărcat. Plus că nu avem acces la telefoanele noastre cât stăm acolo, cu excepţia a trei pauze de câte zece minute şi a pauzei de masă, care durează o jumătate de oră. Cum să-ţi cauţi de muncă, mai ales când te mai cheamă la muncă şi în weekend? Oricum, pentru ei nu e mare pierdere dacă pleci, că pot oricând să găsească pe altcineva ca să facă munca ta. Te pot înlocui în secunda doi. În schimb, ţie ţi-e mai greu să găseşti alt loc de muncă. De-asta încă sunt aici.
Mai jos veți citi interviul realizat de Vladimir Bortun cu un angajat de la eMag, publicat pe site-ul CriticAtac în noua serie de articole „Noua iobăgie”.
VLADIMIR BORŢUN: Unde lucrezi?
ANGAJAT eMAG: La firma Dante Internaţional, cunoscuta sub numele de „eMAG”.VB: Din ce an?
AE: Din 2009.
VB: Şi cu ce te ocupi acolo?
AE: Lucrez la unul dintre depozitele lor din Bucureşti. Sunt operator PC şi operator facturare. Fac mai multe lucruri: scot facturile, le sortez şi le dau colegilor ca să găsească produsele; îmi îndrum colegii să găsească produsele, le dau reperele.
VB: Presupun că ai contract de muncă, nu?
AE: Da, sigur.
VB: Cât scrie în contractul tău că trebuie să lucrezi? Câte zile pe săptămână şi câte ore pe zi?
AE: 5 zile pe săptămână, de luni până vineri, şi 8 ore pe zi plus o oră de pauză. Asta scrie în contract. Când m-am angajat, mi-au spus – fără s-o treacă în contract – că, o dată la cinci săptămâni, voi mai lucra două ore sâmbăta.
VB: În afară de stipulaţia asta, de a munci două ore sâmbăta din cinci în cinci săptămâni, s-a întâmplat să munceşti mai mult decât prevede în contract?
AE: În primele trei luni, se întâmpla ca, la 2-3 zile, să muncesc 1-2 ore peste program.
VB: Pentru că îţi cereau ei asta?
AE: Da, îmi cereau ei.
VB: De ce?
AE: Ca să se termine treaba, până la ultima comandă.
VB: Treaba era dată la începutul zilei sau se adăuga pe parcursul zilei?
AE: Se adăuga pe parcursul zilei. Nu aveau o limită, forţau mereu. Iar după primele trei luni acolo, lucrurile s-au înrăutăţit.
VB: Adică?
AE: Adică am început să stăm tot mai mult peste program, să fim chemaţi şi sâmbăta şi duminica la serviciu, ca să terminăm treaba pe care n-o făcusem în timpul săptămânii.
VB: De ce nu terminaţi treaba în timpul săptămânii?
AE: Din cauza lor – erau prea multe comenzi, noi prea puţini, iar ei nu ştiau să se organizeze.
VB: Vă obligă să veniţi şi în weekend?
AE: Practic, ne obligă, pentru că ne lasă de înţeles că nu ne prelungesc contractele, că ne dau afară dacă nu venim şi în weekend-uri sau nu stăm peste program în timpul săptămânii.
VB: Şi s-a întâmplat să dea afară pe cineva din cauza asta?
AE: Da, au fost deja vreo trei cazuri. Le-au desfăcut contractele. Pe alţii doar i-au retrogradat din funcţie.
VB: Şi cum au justificat aceste măsuri?
AE: Pe motiv de indisciplină. Oricum, dacă vor să te dea afară, găsesc ei un motiv.
VB: Cam cât de des se întâmplă să vă ţină peste program?
AE: Păi, anul ăsta am stat aproape în fiecare zi peste program, atât în prima tură, cât şi în tura a doua.
VB: Tura întâi cât durează în mod normal?
AE: De la 9 la 18:30.
VB: Şi până la cât ai stat, uneori?
AE: Până la 21-22. Deci lucram 12 sau 13 ore.
VB: Iar tura a doua?
AE: În tura a doua, ar trebui să stăm de la 12 la 21, dar în ultimele două luni am stat până la 3-4 dimineaţa, aproape în fiecare zi. Până acum două luni, ne ţineau, în tura a doua, „doar” până la miezul nopţii, deci 12 ore. Acum stăm câte 13, 14, 15 ore, ca să terminăm comenzile.
VB: Zi de zi?
AE: Zi de zi.
VB: Şapte zile din şapte?
AE: Şapte zile din şapte.
VB: Vă cheamă şi sâmbăta, şi duminica?
AE: Da, dar fiindcă suntem deja foarte obosiţi, ne ţin „doar” 12 ore în weekend.
VB: Câte săptămâni la rând ai lucrat şapte zile din şapte?
AE: O lună şi jumatate.
VB: O lună şi jumatate, zi de zi?
AE: Da, zi de zi.
VB: Şi cât ai muncit, în medie, în fiecare zi?
AE: 12 ore.
VB: Dar cel mai mult cât ai stat?
AE: 18 ore.
VB: 18 ore într-o zi?!
AE: 18 ore. A fost într-o marţi. Am stat de la 9 dimineaţa până la 3 dimineaţa a doua zi. Am ajuns acasă la 4 jumate şi m-am trezit la 8, ca să mă întorc la 10. Şi am stat încă 12 ore, iar în următoarele două zile, joi şi vineri, am stat conform programului normal, câte 9 ore.
VB: Te-a afectat acest program, din punct de vedere fizic?
AE: Da, sunt pur şi simplu extenuat. Câteodată, nu mai pot să mă ridic din pat.
VB: Ai avut colegi care au avut mai mult de suferit de pe urma acestui program de muncă?
AE: Da, unor colegi din depozit, care caută produsele, le-au apărut varice. Alt coleg, care lucrează la colete, a stat două luni în concediu medical, din cauză că a făcut apă la genunchi de la atâta muncă. Altui coleg – era miezul nopţii – i s-a blocat spatele, aşa că a venit ambulanţa şi l-a dus la spital. Sunt o grămadă de cazuri. Altul a trebuit să facă infiltraţii din cauza problemelor la coloană, apărute de la cărat. Altă dată, o fată a leşinat şi abia au fost de acord să o trimită cu o maşină acasă, nici măcar n-au chemat o ambulanţă. Dar cele mai multe cazuri sunt cu probleme de spate, de la cărat.
VB: Au primit concediu medical, ca să se recupereze?
AE: Au primit, dar când s-au întors la muncă, au fost pedepsiţi: ori retrogradaţi din postul pe care-l aveau şi puşi să muncească mai mult, ori daţi afară – nu li s-au mai prelungit contractele.
VB: Poţi să-mi dai un exemplu de acest fel?
AE: Da, cel care a făcut apă la genunchi, care a stat două luni în concediu medical. Nu a răspuns la telefon în acest interval, dar anunţase deja că nu poate veni la muncă şi din ce cauze. A adus la contabilitate toate actele necesare, inclusiv cele care dovedeau problema de care suferea. Dar când s-a întors la muncă, i s-a reproşat că n-a răspuns la telefon şi că totul e o invenţie, că nu avusese apă la genunchi, dar dăduse bani la medicul de familie ca să ia un concediu mai lung. Aşa că i s-a desfăcut contractul.
VB: Aveau vreo dovadă că îşi mituise medicul de familie?
AE: Nu, normal că n-aveau.
VB: Şi, din ce ştii tu, chiar avusese apă la genunchi?
AE: Da, chiar a avut apă la genunchi. Şi chiar s-a întors mai devreme la muncă, fiindcă doctorul îi spusese să stea două-trei luni acasă, fiindcă nu trebuia să mai meargă, nu trebuia să mai stea în picioare.
VB: Sunt accidente la locul de muncă? Care sunt condiţiile de protecţie a muncii?
AE: Din câte ştiu, până acum nu s-a întâmplat nimic grav, dar condiţiile de protecţie a muncii sunt slabe şi dacă mai pui şi oboseala, riscul de accident e şi mai mare. Crezi că un stivuitorist care lucrează 14-15 ore pe zi poate fi concentrat mereu la maxim? După atâta muncă, oboseşte şi devine mai neglijent. Nu ştii ce se poate întâmpla.
VB: Revenind la orele suplimentare, vi le plătesc?
AE: Le plătesc, dar dacă nu stai peste program, nu ţi le mai plătesc pe cele pe care le-ai făcut deja. De exemplu, dacă ieri ai stat 5 ore peste program, iar azi nu mai stai şi pleci când prevede programul, atunci n-o să-ţi mai plătească orele muncite ieri.
VB: Deci penalizările astea se fac pentru că pleci la timp şi nu vrei să mai stai peste program?
AE: Da, exact.
VB: Şi penalizările sunt doar din bonusuri sau şi din salariu?
AE: Doar din bonusuri, de salariu nu se ating niciodată. Dar bonusurile din care îţi taie sunt ale tale, sunt munca ta.
VB: E singurul motiv pentru care vă taie din bonusuri?
AE: Nu, mai e ceva. La noi, la depozit, se mai fură din când în când. Deşi sunt camere de supraveghere peste tot, se fură şi nimeni nu e prins, decât rar. Din acest motiv, ca să amortizeze pierderile, ne scad din bonusuri. Deci, practic, noi facem ore suplimentare şi plecăm extenuaţi de-acolo şi ca să plătim pentru produsele furate, de parcă ar fi vina noastră, a tuturor, că se fură şi că ei nu sunt în stare să găsească hoţii. De fapt, am impresia că nici nu se chinuiesc prea tare să-i găsească. Parcă le convine situaţia, ca să ne pună să stăm şi mai mult peste program, fără să ne plătească aşa cum se cuvine.
VB: Mai sunt şi alte tipuri de pedepse dacă nu stai peste program?
AE: Da, te retrogradează sau îţi dau mai mult de muncă sau chiar te dau afară. Îţi spun că nu mai vii de a doua zi.
VB: Pentru că nu stai peste program?
AE: Pentru că nu stai peste program, da. Asta e deja o regulă la eMAG.
VB: Apropo de program, la început ai zis că aveţi pauză de masă câte o oră pe zi. Se respectă pauza asta?
AE: Nu. Dacă tu trebuie să iei pauza la ora 13 sau la 15, în funcţie de cum pica turele, ţi se mai dă de muncă pentru o oră sau două până să-ţi poţi lua pauza. Şi se întâmplă foarte des, la mai toţi angajaţii.
VB: A încercat vreunul dintre voi să-şi exprime nemulţumirea faţă de aceste lucruri?
AE: Da, iar cine a făcut asta a fost pedepsit. I s-au dat bonusuri mai mici…
VB: …pentru munca pe care o făcuse deja?
AE: Da. Sau nu i se dau deloc. Alteori, te înjură sau te ameninţă cu bătaia. A fost şi un caz în care unul dintre liderii de echipă i-a băgat mâna în gât unui subaltern pentru că îl contrazisese.
VB: Mi-ai spus că au fost concediaţi oameni pentru că n-au vrut să stea peste program. Au existat şi alte tipuri de concedieri care să ţi se pară nedrepte?
AE: Da. Ultimul caz la care am asistat s-a petrecut acum două săptămâni, când a venit la noi în inspecţie patronul eMAG, Iulian Stanciu. L-a văzut pe un băiat de la „Recepţie marfă” că stătea degeaba în momentul respectiv şi i-a spus celui mai important lider de echipă de la noi: „Uite, mă, dacă e să-l vezi că stă, dă-l afară. Uite-l pe-ăla! Dă-l afară!”. Şi după câteva ore a fost o şedinţă – fără Iulian Stanciu, care plecase –, iar directorul depozitului l-a dat afară pe colegul meu, că aşa i se spusese.
VB: Dar el de ce stătea degeaba?
AE: Pentru că aştepta o maşină să vină la rampă.
VB: Deci el nu avea, în momentul ăla, nimic de făcut?
AE: Da, nimic. Aştepta maşina ca să-şi poată continua munca. Şi era un tip serios. Lucra de două luni jumate, pe un contract de trei luni, deci mai avea câteva zile. Şi i-au desfăcut contractul.
VB: Care ar fi atitudinea generală a superiorilor faţă de subordonaţi?
AE: Foarte urâtă. Se ţipă, se urlă, se înjură, se jigneşte, se ameninţă cu bătaia.
VB: S-a ajuns vreodată la bătaie?
AE: Doar între colegi. Plus unii lideri de echipă care baga mâna în gât subordonaţilor. În rest, suntem înjuraţi de mamă, ameninţaţi cu bătaia…
VB: Dar şefii ăştia ai voştri sunt, la rândul lor, înjuraţi de şefii lor?
AE: Nu, nu, nu. Ei, între ei, se respectă.
VB: Care ei? Ce funcţii ocupă aceşti şefi?
AE: Lideri de echipă. Team leader-i. Unul e şef de depozit, altul e şef la coletare, altul e şef la asamblare, altul e la facturare, altul e la recepţie.
VB: Voi câţi oameni sunteţi acolo?
AE: Înainte, eram 80. Dar acum, în ultima vreme, fiind foarte multe comenzi, firma fiind în ascensiune şi numărul unu pe piaţă – cel mai tare magazin de comerţ online din Romania şi din Europa de Est, ca cifră de afaceri…
VB: …cel mai tare pe domeniul lui sau în general?
AE: În general. Aşa că am ajuns la 125-130 de inşi.
VB: Acolo unde lucrezi tu?
AE: Da.
VB: Şi, per total, câţi sunteţi?
AE: Nu ştiu exact. Din ce-am auzit, cam 500 şi ceva.
VB: Cu colegii cum te înţelegi?
AE: Nu suntem un colectiv unit. Fiecare e pe cont propriu acolo. Nu există solidaritate.
VB: De ce crezi că se întâmplă aşa?
AE: Ca să se pună bine cu şefii. Liderii de echipă le cer subordonaţilor să le spună dacă cineva nu face ce trebuie şi le promit, pentru asta, bonusuri mai mari. Practic, se încurajează „turnătoria”.
VB: Există vreo formă de organizare sindicală la eMAG?
AE: Nu, încă nu s-a format aşa ceva. Dacă era aşa, poate ni se respectau şi nouă drepturile.
VB: Dar s-a încercat vreodată formarea unui sindicat?
AE: Nu. La noi, la depozit, am vrut, la un moment dat, să facem un grup de 20-30 de inşi din toate departamentele, care să ceară drepturile în numele tuturor şi care, dacă nu li se acceptau cererile, să plece toţi, în bloc. Asta am vrut, dar nu s-a putut.
VB: De ce nu s-a putut?
AE: Celor mai mulţi li s-a făcut frică. Au chirii, au familii şi depind prea mult de banii pe care-i primesc la eMAG. N-au cum să renunţe la slujbă, aşa că acceptă orice.
VB: Şi dacă aţi fi reuşit să vă organizaţi, care ar fi fost cererile voastre?
AE: Să ni se respecte programul, să ni se mărească salariile şi să fie mai mult respect pentru angajaţi.
VB: Chiar, în condiţiile date, pe care mi le-ai descris aici, tu ce salariu ai?
AE: 1400 de lei.
VB: Şi cu bonusuri, la cât ajungi?
AE: Cu bonusurile, dacă le iau şi nu sunt penalizat, ajung undeva in jur de 2000 de lei.
VB: Dacă ar fi după tine, să poţi alege cu adevărat, ai face ore suplimentare?
AE: Aş face dacă aş avea salariul mai mare şi bonusurile mai mari şi dacă ar exista respect faţă de noi şi faţă de munca depusă pentru firmă. Dar cu siguranţă n-aş face atâtea ore suplimentare.
VB: Deci voi faceţi aceste ore suplimentare mai mult pentru că sunteţi ameninţaţi?
AE: Da.
VB: Că dacă nu le faceţi, vi se scade din bonusuri.
AE: Da. Sau suntem daţi afară.
VB: Sau sunteţi retrogradaţi.
AE: Sau aşa.
VB: Să înţeleg, din tot ce mi-ai spus, că la eMAG e mai degrabă rău decât bine?
AE: Da, clar.
VB: Atunci – te-ar putea întreba cineva – de ce nu pleci în altă parte?
AE: Pentru că, pur şi simplu, n-am avut timp să-mi caut altceva, tocmai din cauza programului de muncă prea încărcat. Plus că nu avem acces la telefoanele noastre cât stăm acolo, cu excepţia a trei pauze de câte zece minute şi a pauzei de masă, care durează o jumătate de oră. Cum să-ţi cauţi de muncă, mai ales când te mai cheamă la muncă şi în weekend? Oricum, pentru ei nu e mare pierdere dacă pleci, că pot oricând să găsească pe altcineva ca să facă munca ta. Te pot înlocui în secunda doi. În schimb, ţie ţi-e mai greu să găseşti alt loc de muncă. De-asta încă sunt aici.
luni, 23 ianuarie 2012
Din stradă
Preluată din articolul publicat de Costi Rogozanu pe Vox Publica, o poezie semnată și recitată direct în piața Universității de Norzeatic.
vineri, 20 ianuarie 2012
O înscenare a Jandarmeriei?
Priviți filmul de mai jos. Ce s-a întîmplat aseară la piața Universității este mai mult decît suspect. Puterea își bate joc de noi, își trimite ciomăgarii printre manifestanți ca să aibă motiv de dispersare a protestului.
joi, 19 ianuarie 2012
MANIFESTUL Grupului pentru Rezistență Socială
Lupta pentru o politică reală trebuie să înceapă. Nu mai putem suporta condiția de condamnați , pe viață, la muncă în folosul altora. Denunțăm condiția de semi-colonie pe care o are astăzi România. Noi suntem adevărații proprietari ai valorilor produse de economie. Este timpul să ne revendicăm ce este al nostru.
NE VREM ȚARA ÎNAPOI.
Am așteptat deja prea mult. După 22 de ani de speranțe deșarte, de minciună și trădare, acum știm cu certitudine că am fost tâlhăriți de tot ce ERA odată al nostru. Ne-a mai rămas doar sănătatea (și aia șubrezită de lăcomia intereselor economice private), care prin noua lege va fi vaca de muls a celor puțini și bogați, iar după asta nu rămâne decît să ne mai ia și viața.
Nu vrem doar demisia lui Traian Băsescu și a guvernului Boc. Asta e deja prea puțin. Trebuie să ne hotărâm singuri soarta. De aceea, revendicăm STATUL.
Vrem:
1. Un STAT al cetățenilor, nu al marilor interese capitaliste.
2. Ca cetățenii să fie prioritatea zero în orice politică de stat.
3. Un alt sistem electoral. Eliminarea, prin lege, a oricăror forme de sponsorizare a campaniilor electorale. Pedepsirea aspră a celor care susțin cu bani partidele ori candidații. Eliminarea traseismului politic, la cei care ocupă funcții în aparatul de stat.
4. Să fim stăpînii propriei țări. Toate resursele naturale să fie exploatate doar de către stat, exclusiv în interesul cetățenilor. Inclusiv resursele reciclabile, în special fierul vechi.
5. Un sistem de taxe și impozite care să susțină munca în detrimentul speculațiilor financiare.
6. Accesul gratuit la un sistem public de educație pentru toți copiii.
7. Un sistem de sănătate accesibil tuturor cetățenilor, indiferent de contribuția lor la acesta.
8. Eliminarea obligativității pensiilor private (pilonul II). Cetățenii nu pot să aibă obligații decît față de stat. Adică față de ei înșiși.
9. Monopol de stat asupra asigurărilor obligatorii.
10. Denunțarea tuturor privatizărilor frauduloase și a celor care s-au făcut împotriva intereselor cetățenilor. Recuperarea proprietăților publice.
11. Denunțarea și aducerea în justiție a tuturor retrocedărilor frauduloase, ori făcute către cetățeni străini.
12. Controlul statului în toate domeniile strategice (transporturi, energie, telecomunicații)
13. Protejarea mediului înconjurător
România trebuie să fie a noastră, a tuturor cetățenilor ei.
p.s. sugestiile și completările sunt binevenite
marți, 17 ianuarie 2012
Capitalismul înseamnă corupție
O nouă versiune a fluturașilor anti-sistem. De data asta sunt în format A4 (mai ușor de printat) și se pot tăia în două pe linia punctată.
Descărcați, printați, distribuiți.
Descărcați, printați, distribuiți.
luni, 16 ianuarie 2012
De pe margine
Pe margine sunt ținuți și manifestanții, pe trotuare, ei au voie doar să strige și să privească. N-au voie să fie jucători, doamne ferește să intre pe teren.
După ce astăzi am ascultat discursul premierului Boc, deși nu pînă la capăt, nu a fost nevoie, am știut că așa-zisa opoziție a fost pusă în șah. Iar atenția se îndreaptă deja spre acest joc, putere-opoziție, transformînd protestele într-o galerie la meciul lor. Practic, opoziția și puterea rezonează la unison împotriva oricăror proteste violente. Foarte curios, ambele tabere au pus accentul pe acest lucru în comunicatele lor. Buuun, să zicem că așa ar da bine la imagine, la imaginea lor în ochii publicului elector, cuminte, fără vînă dar „responsabil”.
Cu alte cuvinte puterea speră la proteste pașnice, că na, așa pot protesta oamenii pînă la sfîntu așteaptă și nu se întîmplă nimic, doar au mai fost astfel de proteste, unele de o mai mare amploare. Mai mult, asta le dă ocazia să mai tragă de timp, cică să se așeze la masa dialogului. De cealaltă parte, opoziția se cacă pe ea de frică ca nu cumva să o acuze cineva de huliganism, de destabilizarea ordinii etc. Niște boi. Nici unii nici ceilalți n-au înțeles nimic din ce se întâmplă, ori se fac că nu pricep, sperînd să manipuleze situația în favoarea lor.
Televiziunle, și ele pe baricade, le cîntă în strună în funcție de tabăra din care fac parte. Deși, pe ascuns se bucură de violențe, crește ratingul, se vinde mai bine minutul de reclamă.
Organele statului, jandarmii în special, sunt dintr-o dată victima, adică eroul tragic, ce trebuie să asigure ordinea și stabilitatea, integritatea vieților și sănătății cetățenilor, dar mai cu seamă integritatea bunurilor și proprietăților. N-ați observat cum se vaietă toți de pagubele materiale produse?
Haideți să vedem ce înțelegem pînă aici. Oamenii sunt nemulțumiți, cer demisia președintelui și a guvernului. Opoziția susține aceste revendicări, iar puterea recunoaște dreptul oricui manifestă „în cadrul legii” să ceară ce dorește, și garantează acest drept. Toți condamnă însă „actele de violență”, putere, opoziție, televiziuni, jandarmerie, ba chiar și protestatarii. Însă tocmai caracterul violent al manifestațiilor le dă greutate și importanță. Cu alte cuvinte, toți condamnă „violențele”, unii sperînd că ele vor înceta, iar ceilalți spreînd că așa vor fi luați în serios de putere (cîtă naivitate), și că poate își vor da și demisia (lol). De fapt, opoziția nu vrea decît un schimb de scaune, iar puterea se agață pînă în ultima clipă de ele. Pe fond, problemele, dar și soluțiile propuse de clasa politică sunt aproximativ aceleași.
Dar cu protestatarii cum rămîne? Who gives a fuck? Dacă plătesc biletele la meciul putere-opoziție ce mai contează.
Poate, totuși, unii vor înțelege că miza nu este jocul putere-opoziție. Adevărata miză este viitorul nostru. E timpul să lăsăm în istorie acest joc devenit prăfuit, capitalismul.
După ce astăzi am ascultat discursul premierului Boc, deși nu pînă la capăt, nu a fost nevoie, am știut că așa-zisa opoziție a fost pusă în șah. Iar atenția se îndreaptă deja spre acest joc, putere-opoziție, transformînd protestele într-o galerie la meciul lor. Practic, opoziția și puterea rezonează la unison împotriva oricăror proteste violente. Foarte curios, ambele tabere au pus accentul pe acest lucru în comunicatele lor. Buuun, să zicem că așa ar da bine la imagine, la imaginea lor în ochii publicului elector, cuminte, fără vînă dar „responsabil”.
Cu alte cuvinte puterea speră la proteste pașnice, că na, așa pot protesta oamenii pînă la sfîntu așteaptă și nu se întîmplă nimic, doar au mai fost astfel de proteste, unele de o mai mare amploare. Mai mult, asta le dă ocazia să mai tragă de timp, cică să se așeze la masa dialogului. De cealaltă parte, opoziția se cacă pe ea de frică ca nu cumva să o acuze cineva de huliganism, de destabilizarea ordinii etc. Niște boi. Nici unii nici ceilalți n-au înțeles nimic din ce se întâmplă, ori se fac că nu pricep, sperînd să manipuleze situația în favoarea lor.
Televiziunle, și ele pe baricade, le cîntă în strună în funcție de tabăra din care fac parte. Deși, pe ascuns se bucură de violențe, crește ratingul, se vinde mai bine minutul de reclamă.
Organele statului, jandarmii în special, sunt dintr-o dată victima, adică eroul tragic, ce trebuie să asigure ordinea și stabilitatea, integritatea vieților și sănătății cetățenilor, dar mai cu seamă integritatea bunurilor și proprietăților. N-ați observat cum se vaietă toți de pagubele materiale produse?
Haideți să vedem ce înțelegem pînă aici. Oamenii sunt nemulțumiți, cer demisia președintelui și a guvernului. Opoziția susține aceste revendicări, iar puterea recunoaște dreptul oricui manifestă „în cadrul legii” să ceară ce dorește, și garantează acest drept. Toți condamnă însă „actele de violență”, putere, opoziție, televiziuni, jandarmerie, ba chiar și protestatarii. Însă tocmai caracterul violent al manifestațiilor le dă greutate și importanță. Cu alte cuvinte, toți condamnă „violențele”, unii sperînd că ele vor înceta, iar ceilalți spreînd că așa vor fi luați în serios de putere (cîtă naivitate), și că poate își vor da și demisia (lol). De fapt, opoziția nu vrea decît un schimb de scaune, iar puterea se agață pînă în ultima clipă de ele. Pe fond, problemele, dar și soluțiile propuse de clasa politică sunt aproximativ aceleași.
Dar cu protestatarii cum rămîne? Who gives a fuck? Dacă plătesc biletele la meciul putere-opoziție ce mai contează.
Poate, totuși, unii vor înțelege că miza nu este jocul putere-opoziție. Adevărata miză este viitorul nostru. E timpul să lăsăm în istorie acest joc devenit prăfuit, capitalismul.
duminică, 15 ianuarie 2012
Demonstrații - Ianuarie 2012
Am pregătit cîțiva fluturași pentru demonstrații. Printați-i în număr cît mai mare, în toate orașele din țară. Distribuiți materialele manifestanților, dar și trecătorilor.
Vor urma și altele
Vor urma și altele
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
Cum ne pregătim pentru tranziţia anti-capitalistă (II)
Puteți citi integral pe Critic Atac a doua parte a conferinței susținute de David Harvey.
Cîteva extrase:
„Avem nevoie urgentă de o teorie revoluţionară explicită adecvată epocii în care trăim.
...
O mișcare politică anti-capitalistă poate începe de oriunde (de la procesele de muncă, de la mentalităţi și perspective asupra lumii, regândind raporturile noastre cu natura, sau relaţiile sociale, de la crearea unor tehnologii și structuri organizaţionale revoluţionare, de la viaţa cotidiană, sau prin încercarea de a reforma structurile administrative și instituţionale, inclusiv printr-o reconfigurare a puterilor statale).
...
... în orice mișcare de tranziţie trebuie să existe câteva obiective comune, asupra cărora participanţii să fi ajuns, în prealabil, la un oarecare consens. Câteva principii directoare pot fi stabilite. Printre acestea, s-ar putea afla (și le enumăr tocmai pentru a le supune dezbaterii) respectul faţă de natură, egalitarismul radical în relaţiile sociale, aranjamente instituţionale bazate pe o formă sau alta de interes și proprietate comună, proceduri administrative democratice (spre deosebire de escrocheriile monetare existente), procese de muncă organizate de producătorii direcţi, viaţa cotidiană ca explorare a unor noi tipuri de relaţii sociale și maniere de a trăi, concepţii mentale axate pe împlinirea de sine și inovaţii tehnologice și organizaţionale orientate către urmărirea binelui comun și nu către sprijinirea puterii militare, a supravegherii și a lăcomiei corporatiste. Acestea ar putea fi punctele co-revoluţionare către care ar putea converge și de la care ar putea porni acţiunea socială.
...
În ciuda incertitudinilor și problemelor sale inerente, o mișcare revoluţionară tânără, condusă de studenţi, este o condiţie necesară, dar nu și suficientă, pentru o revoluţie conceptuală care ne-ar putea oferi o soluţie mai raţională la actuala problemă a creșterii continue.
...
Transformările revoluţionare nu pot fi duse la îndeplinire fără să ne schimbăm măcar ideile, abandonând credinţe și prejudecăţi dragi nouă, renunţând la diverse plăceri și drepturi, supunându-ne unui nou regim de viaţă, adoptând alte roluri sociale și politice, redistribuindu-ne drepturile, datoriile și responsabilităţile, și modificându-ne comportamentul pentru a ne conforma mai bine voinţei și nevoilor colective. Lumea din jur – geografiile noastre – trebuie să fie radical remodelată, la fel și relaţiile sociale, raportul cu natura și toate celelalte momente din procesul co-revoluţionar. Într-un fel, e de înţeles de ce unii preferă o politică a negării uneia în care s-ar confrunta activ cu toate aceste probleme.
Ar fi reconfortant să credem că toate acestea ar putea fi realizate pașnic și benevol, că am fi dispuși să ne deposedăm singuri, să ne lipsim de tot ceea ce stă în calea creării unei ordini sociale mai juste, mai echitabile. Dar dacă am face-o, dacă ne-am imagina că n-ar fi nevoie de luptă, chiar de violenţă, ne-am fura singuri căciula de pe cap. După cum a zis odată Marx, capitalismul a venit pe lume într-o baie de sânge și foc. Deși s-ar putea să ne dovedim mai pricepuţi în a scăpa din ghearele lui decât am fost în a ne lăsa vrăjiţi de el, sunt foarte puţine șanse să pășim fluierând în ţinutul făgăduinţei.
...
Comuniștii, după cum susţineau iniţial Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist, nu au un partid politic. Ei sunt pur și simplu aceia care, indiferent în ce moment sau spaţiu s-ar afla, înţeleg nu doar limitele, neajunsurile și tendinţele distructive ale ordinii capitaliste, ci și nenumăratele măști ideologice și false legitimări pe care capitaliștii și apologeţii lor (în special din presă) le produc pentru a perpetua puterea propriei lor clase. Comuniștii sunt toţi cei care lucrează fără răgaz pentru a crea un alt viitor decât cel vestit de capitalism. ... Deși comunismul clasic, instituţionalizat, e deja defunct, potrivit acestei definiţii, printre noi activează milioane de comuniști de facto, dispuși să-și pună în practică vederile, gata să urmărească prin cele mai inventive mijloace realizarea unui imperativ anti-capitalist. Dacă, așa cum proclama mișcarea pentru globalizare alternativă de la sfârșitul anilor 1990, „o altă lume e posibilă”, de ce n-am crede că e posibil și „un alt comunism”? Iar dacă ne dorim să realizăm o schimbare fundamentală, actualul stadiu al dezvoltării capitaliste tocmai de așa ceva ar avea nevoie.”
Cîteva extrase:
„Avem nevoie urgentă de o teorie revoluţionară explicită adecvată epocii în care trăim.
...
O mișcare politică anti-capitalistă poate începe de oriunde (de la procesele de muncă, de la mentalităţi și perspective asupra lumii, regândind raporturile noastre cu natura, sau relaţiile sociale, de la crearea unor tehnologii și structuri organizaţionale revoluţionare, de la viaţa cotidiană, sau prin încercarea de a reforma structurile administrative și instituţionale, inclusiv printr-o reconfigurare a puterilor statale).
...
... în orice mișcare de tranziţie trebuie să existe câteva obiective comune, asupra cărora participanţii să fi ajuns, în prealabil, la un oarecare consens. Câteva principii directoare pot fi stabilite. Printre acestea, s-ar putea afla (și le enumăr tocmai pentru a le supune dezbaterii) respectul faţă de natură, egalitarismul radical în relaţiile sociale, aranjamente instituţionale bazate pe o formă sau alta de interes și proprietate comună, proceduri administrative democratice (spre deosebire de escrocheriile monetare existente), procese de muncă organizate de producătorii direcţi, viaţa cotidiană ca explorare a unor noi tipuri de relaţii sociale și maniere de a trăi, concepţii mentale axate pe împlinirea de sine și inovaţii tehnologice și organizaţionale orientate către urmărirea binelui comun și nu către sprijinirea puterii militare, a supravegherii și a lăcomiei corporatiste. Acestea ar putea fi punctele co-revoluţionare către care ar putea converge și de la care ar putea porni acţiunea socială.
...
În ciuda incertitudinilor și problemelor sale inerente, o mișcare revoluţionară tânără, condusă de studenţi, este o condiţie necesară, dar nu și suficientă, pentru o revoluţie conceptuală care ne-ar putea oferi o soluţie mai raţională la actuala problemă a creșterii continue.
...
Transformările revoluţionare nu pot fi duse la îndeplinire fără să ne schimbăm măcar ideile, abandonând credinţe și prejudecăţi dragi nouă, renunţând la diverse plăceri și drepturi, supunându-ne unui nou regim de viaţă, adoptând alte roluri sociale și politice, redistribuindu-ne drepturile, datoriile și responsabilităţile, și modificându-ne comportamentul pentru a ne conforma mai bine voinţei și nevoilor colective. Lumea din jur – geografiile noastre – trebuie să fie radical remodelată, la fel și relaţiile sociale, raportul cu natura și toate celelalte momente din procesul co-revoluţionar. Într-un fel, e de înţeles de ce unii preferă o politică a negării uneia în care s-ar confrunta activ cu toate aceste probleme.
Ar fi reconfortant să credem că toate acestea ar putea fi realizate pașnic și benevol, că am fi dispuși să ne deposedăm singuri, să ne lipsim de tot ceea ce stă în calea creării unei ordini sociale mai juste, mai echitabile. Dar dacă am face-o, dacă ne-am imagina că n-ar fi nevoie de luptă, chiar de violenţă, ne-am fura singuri căciula de pe cap. După cum a zis odată Marx, capitalismul a venit pe lume într-o baie de sânge și foc. Deși s-ar putea să ne dovedim mai pricepuţi în a scăpa din ghearele lui decât am fost în a ne lăsa vrăjiţi de el, sunt foarte puţine șanse să pășim fluierând în ţinutul făgăduinţei.
...
Comuniștii, după cum susţineau iniţial Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist, nu au un partid politic. Ei sunt pur și simplu aceia care, indiferent în ce moment sau spaţiu s-ar afla, înţeleg nu doar limitele, neajunsurile și tendinţele distructive ale ordinii capitaliste, ci și nenumăratele măști ideologice și false legitimări pe care capitaliștii și apologeţii lor (în special din presă) le produc pentru a perpetua puterea propriei lor clase. Comuniștii sunt toţi cei care lucrează fără răgaz pentru a crea un alt viitor decât cel vestit de capitalism. ... Deși comunismul clasic, instituţionalizat, e deja defunct, potrivit acestei definiţii, printre noi activează milioane de comuniști de facto, dispuși să-și pună în practică vederile, gata să urmărească prin cele mai inventive mijloace realizarea unui imperativ anti-capitalist. Dacă, așa cum proclama mișcarea pentru globalizare alternativă de la sfârșitul anilor 1990, „o altă lume e posibilă”, de ce n-am crede că e posibil și „un alt comunism”? Iar dacă ne dorim să realizăm o schimbare fundamentală, actualul stadiu al dezvoltării capitaliste tocmai de așa ceva ar avea nevoie.”
vineri, 13 ianuarie 2012
Fluturaș pentru demonstrație
Pentru demonstrațiile de mâine am pregătit o imagine pe care o puteți descărca tipări și distribui la manifestanți.
Acest material reprezintă opiniile politice ale membrilor
GRUPULUI PENTRU REZISTENȚĂ SOCIALĂ. .
Acest material reprezintă opiniile politice ale membrilor
GRUPULUI PENTRU REZISTENȚĂ SOCIALĂ. .
miercuri, 11 ianuarie 2012
U.S.A. Surpasses All The Genocide Records
Vă propun astăzi o operă de artă a fondatorului mișcării FLUXUS, George Maciunas, realizată în 1967, aproximativ în toiul războiului pe care SUA l-au declanșat în Vietnam.
M-am gîndit că este un moment potrivit pentru a ne aduce aminte de aceste lucruri acum în pragul unui nou război. Facem acest gest, de rememorare a tragediilor istoriei, cu speranța evitării unor asemenea crime abominabile în viitor.
George Maciunas
U.S.A. Surpasses All The Genocide Records
1967
M-am gîndit că este un moment potrivit pentru a ne aduce aminte de aceste lucruri acum în pragul unui nou război. Facem acest gest, de rememorare a tragediilor istoriei, cu speranța evitării unor asemenea crime abominabile în viitor.
George Maciunas
U.S.A. Surpasses All The Genocide Records
1967
luni, 2 ianuarie 2012
La multi ani tuturor
La debutul anului 2012, fiindcă e o perioadă mai relaxată, vă prezint o galerie de logo-uri, simboluri iconice ale capitalismului de consum. Doar că, de data asta ele sunt oneste, așa cum le propune Viktor Hertz.
Întreaga galerie „Honest logos” o puteți vedea aici.
Întreaga galerie „Honest logos” o puteți vedea aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)